Stiri din Craiova

12 suporteri olteni care vroiau să ajungă la protestele din Capitală au fost dați jos din tren la Roșiori

15 ianuarie 2012, 22:00 |  Autor: Cristina Ghenea | 

Cuvinte cheie: craiova, suporteri, gabi blondu, bilet, verificari, rosiorii de vede, politia TF, proteste, universitatea craiova,

Suporterii olteni, în funte cu Gabi Blondu', au mai avut probleme cu oamenii legii și în urmă cu câteva luni, în fața DNA

Suporterii olteni, în funte cu Gabi Blondu', au mai avut probleme cu oamenii legii și în urmă cu câteva luni, în fața DNA

 

Un grup de suporteri din cadrul galeriei Universității Craiova în frunte cu Gabriel Țârcă, zis Gabi Blondu’, a fost dat jos din trenul care se îndrepta spre București, în gara Roșiorii de Vede. Poliția Transporturi Feroviare din Roșiori și șeful galeriei oltene au versiuni diferite asupra incidentului.

Aproximativ 12 de suporteri dintr-un grup mai amplu care plecase din Craiova pentru a participa la protestele din Capitală au fost dați jos de jandarmi în gara Roșiorii de Vede. Liderul galeriei craiovene, Gabriel Țârcă, zis și Gabi Blondu’, a declarat că polițiștii le-au spus că trebuie să facă verificări. “Au avut grijă să facă verificări până când a plecat și ultimul tren către București. Nu ne-au găsit cu nimic, dovadă că nu am primit nici amendă”, a spus Gabi Blondu’, care a precizat că numărul celor întorși din drum se ridică la 40. Liderul galeriei Universității a precizat că vroia să ajungă la București pentru a-și striga ofurile. “Nu înseamnă că dacă ești suporter ești și huligan. După părerea noastră, suporterii din București au fost instigați, printre ei au fost oameni infiltrați care au instigat la violență”, a mai spus acesta.  Suporterii spun însă că o parte dintre cei plecați cu trenul din Craiova au reușit să ajungă la București și protestează în aceste momente în centrul Capitalei.


Pe de altă parte, reprezentanții Poliției Transporturi Feroviare Roșiorii de Vede spun că, în urma unui control, s-a constatat că 12 persoane, suporteri ai Universității Craiova, nu aveau bilet de călătorie și acesta este motivul pentru care au fost date jos. “În acest moment grupul este în drum spre Craiova. Au fost întocmite procese-verbale și persoanele găsite fără bilet urmează să fie amendate de către ceferiști”, a spus agent principal Răzvan Cârnaru de la Poliția Transporturi Feroviare Roșiorii de Vede.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    UPDATE Fiul preşedintelui PDL Roşiorii de Vede arestat pentru trafic de droguri

    12 tineri au fost reţinuţi de poliţiştii teleormăneni pentru trafic de droguri de mare risc. 9 ...

    Băiatul interlopului Caiac: de la box profesionist la deţinere de cocaină

    Fiul interlopului Caiac, Cosmin Pârvu (22 ani) a practicat box profesionist, fiind unul dintre ...

    Răzmeriţa, oraş cu oraş

    Mişcarea de susţinere a lui Raed Arafat şi de condamnare a regimului Băsescu-Boc a cuprins toat ...

    Viceprimar Iulian Voicu: la Roşiorii de Vede seceta ne-a binecuvântat

    Din categoria, “dacă tăcea, filozof rămânea”, viceprimarul din Roşiorii de Vede, Iulian Voicu ...

    Craiova: Antrenorul băiatului lui Caiac: „O să-şi bage mama în mormânt“

    Maestrul Vasile Fântână crede că fiul lui Caiac a ajuns să se ocupe cu droguri din cauza antura ...

    Traficanţii de droguri roşioreni rămân în arest

    Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins recursul formulat de cele 9 persoane din Roşio ...

    Interlopii din clanul Pară, luaţi pe sus de mascaţi în această dimineaţă/ Băiatul lui Marcel Popescu, cunoscutul impresar de fotbal, a fost reţinut

    Descinderi s-au făcut în 26 de locaţii din Craiova şi au fost ridicate 24 de persoane suspecte ...

    Un bărbat din judeţul Dolj i-a făcut câinelui cavou în curte

    Un doljean şi-a îngropat câinele în curte, iar zi de zi îi aprinde câte o lumânare la căpătâi. ...

    Craiova: Suporterii au luat cu asalt postul 3TV ca să-şi exprime dezaprobarea cu privire la mutarea Universităţii

    Moderatorul emisiuniii „Direct cu Gagiu“ de la 3TV a avut supriza să se trezească în platou cu ...

    Alergie la Putere

    De patru zile, zeci de oraşe din România sunt teatrul unor proteste la adresa Puterii. În stra ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole