Primarul Antonie Solomon susţine că Sala Polivalentă ar putea fi finalizată în vară. Constructorii: "Vom termina la sfârşitul lui martie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Antonie Solomon susţine că obiectivul va deveni funcţional abia în iunie, prinicpalul motiv fiind întârzierile constructorilor însărcinaţi cu realizarea instalaţiilor şi finisajelor din interiorul şi exteriorul Sălii.

Craiovenii care îşi făceau speranţe că vor veni în martie la meciul inaugural organizat de Federaţia Română de Handbal, aşa cum anunţaseră constructorii, vor mai avea de aşteptat. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat că, cel mai probabil, Sala Polivalentă va deveni complet funcţională la mijlocul lunii iunie, susţinând că a fost dus cu vorba de antreprenorii care au câştigat lucrările pentru execuţia instalaţiilor din interiorul Sălii, dar şi pentru racordurile din exterior. „Nu e adevărat că va vom inaugura la 15 martie, cum au spus constructorii. Sunt întârzieri foarte mari”, a spus Solomon. Edilul-şef s-a declarat nemulţumit atât de stadiul lucrărilor cât şi de felul în care s-a lucrat.

Constructor: „Întârzierile sunt mici”

Constructorii însărcinaţi cu execuţia instalaţiilor şi a lucrărilor de finisare din interior recunosc faptul că există o întârziere dar susţin că aceasta va fi recuperată rapid, iar Sala Polivalentă va deveni funcţională la sfârşitul lunii martie. „Nu avem nicio problemă în acest moment, nu văd de ce am da drumul în iunie. Există o oarecare întârziere, dar nu e mare”,a spus Ionel Gagu, directorul firmei Concas Buzău, unul dintre antreprenori. Reconstrucţia obiectivului care a ars în 1994 a început în 2004, însă abia în 2008 ritmul lucrărilor a devenit mai alert. Întreaga lucrare a ajuns să coste în 2011 peste 75 milioane de lei

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite