Războiul din primărie i-a lăsat fără salarii. Funcționarii din două comune nu și-au primit banii pentru că nu au fost aprobate bugetele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două primării din Dolj, Pleșoi și Coșoveni, nu au nici până acum aprobate bugetele pentru anul 2012, motiv pentru care nu le-au putut fi alocați banii necesari funcționării, a anunțat astăzi prefectul de Dolj, Nicolae Giugea.

Singurii bani care au ajuns în aceste comune sunt cei destinați profesorilor din învățământul preuniversitar. Prefectul Nicolae Giugea a declarat că bugetele nu au fost aprobate din cauza unor neînțelegeri între edili și membrii consiliilor locale. “Am avut discuţii cu toate părţile implicate şi le-am pus în vedere că vor fi răspunzători pentru problemele apărute. S-au plătit banii pentru profesori în tot judeţul, inclusiv în cele două comune, dar Coşoveniul şi Pleşoiul nu pot să primească nici un leu pentru niciun proiect aflat în derulare până nu sunt aprobate bugetele. Nu s-au plătit salariile funcţionarilor publici din cele două primării şi, în curând, nu o să aibă bani nici măcar să-şi plătească factura la curent”, a declarat Giugea.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite