Diana Elena Neamţu îi încurajează pe tineri să dezvolte proiecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Juniorii Consiliului Local Craiova au declarat-o „prietenul copiilor“, titlu pe care au avut grijă să îl imprime pe o diplomă ce-o are aproape de suflet pentru tot restul vieţii.

Se reinventează cu fiecare generaţie de copii şi adolescenţi care a vrut să iasă în faţă, în încercarea de a dovedi că sunt doar clişee, doar prejudecăţi părerile lansate la adresa tinerilor. A fost ani buni în mijlocul lor ca profesor, apoi a lăsat învăţământul de dragul ziaristicii, dar şi acolo a relatat despre elevi, performanţe, nevoi, lipsurile sistemului. Când a pus punct colaborărilor cu presa locală, paşii au readus-o în mijlocul copiilor. Iar aici a intrat în jocul descoperirii lor, al identificării talentului, priceperii, măiestriei într-un univers cultural-educativ.
Este în domeniul tineretului din 2006, cu statut de consilier şi evident prietenă a celor care îl animă. „Scriam despre Parlamentul Adolescenţilor, despre Consiliul Local al Copiilor, le promovasem proiectul Paltin, dar acum făceam echipă cu ei. Nevoie de proiecte care să îi pună în valoare exista, trebuiau doar idei, iar de ele nu duceau lipsă“, povesteşte Diana Neamţu, consilier tineret la Direcţia pentru Sport şi Tineret Dolj.
Se raportează mereu la vorbele scriitorului Ioan Petru Culianu, când i se cere să portretizeze ceea ce face, citându-l: „Îndrăzneala de a produce o idee poate duce la viaţă“. Şi-a dorit ca elevii care excelează la o anumită disciplină şi care provin din medii cu dificultăţi financiare să nu mai aibă în calea reuşitelor obstacole produse de lipsa banilor, iar soluţia a văzut-o în proiectul „Quo Vadis Performanţa“. „Când comunitatea este ajutată să înţeleagă că implicarea ei poate ajuta foarte mulţi copii, atunci o simţi mai aproape de ei, mai curioasă să îi cunoască“, explică Diana. Prin spectacolele susţinute chiar de aceşti copii pe marile scene craiovene, publicul a devenit martor la explozia de talent şi dorinţă de afirmare, de vizibilitate a acestora.
Legată este mult şi de „Competiţia tinereţii“, proiect care a schimbat oarecum ierarhia liceelor. Acum este prinsă în proiectul Andrei, născut în urma campaniei „Violenţa ucide îngeri“, derulată de voluntarii care au colaborat cu elevul Andrei Goreci, ucis în plină stradă în apropierea şcolii în care învăţa. Diana spune că prin numirea esplanadei Teatrului Naţional „Agora non-violenţei Andrei“, tinerii mizează pe un spaţiu în care se pot manifesta liber, pot propune proiecte culturale ca alternativă la violenţă, în care se reinventează simbolul tânărului voluntar. Proiectul are deja dimensiune regională, prin răspândirea la Orşova, în curând la Târgu-Jiu. „Comunităţile reacţionează pozitiv, iar asta ne încurajează să îi dăm dimensiune naţională“, declară Diana Neamţu.
 
Născută
4 august 1965, Târgu-Jiu.
Studii
Facultatea de Filologie, Specializarea Română - Franceză, Universitatea din Craiova.
Familie
Divorţată.
Ce-i place
Şi-a câştigat simpatia oamenilor cu care colaborează datorită reuşitei de a vedea mereu partea pozitivă a lucrurilor. Pentru ea nu există NU, ci întotdeauna DA. Îi place să spună că oamenii sunt cu toţii frumoşi, trebuie doar descoperiţi, exploraţi, înţeleşi.
Ce nu-i place
Ia tot ce i se întâmplă, tot ce ajunge să trăiască la un moment dat, ca pe o experienţă de viaţă, din care învaţă ceva, pentru ca lecţia să nu se repete la un alt nivel. De aceea susţine că nu poate spune că nu-i place ceva. „Ţine de felul în care te raportezi la ce ţi se întâmplă“, mărturiseşte Diana.
Cum este dialogul cu tinerii?
Ei sunt cei care îmi dau acea energie care mă convinge că nu e totul pierdut. Tinerii reprezintă cel mai important capital, de ei e legat viitorul. Dacă accepţi un dialog dur, de la egal la egal, şi pleci de la premiza că pot avea o cu totul altă părere decât a ta, atunci comunicarea este garantată.
Par să te urmeze firesc în proiecte?
Le plac ideile mele şi le recunosc ca fiind ale lor. Am învăţat să îi ascult, şi mărturisesc sincer că ei sunt cei care mă inspiră. Ştiu cât este de important să le acorzi încredere, să vrei să le descoperi sistemul de valori, înainte să te grăbeşti să îi judeci. Cred că atunci când fac lucruri necugetate vor doar să atragă atenţia asupra lor.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite