Lubeniţele de Dăbuleni, marfă bună de falsificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lubeniţă de Dăbuleni, pepenoaice de Amara şi pepeni de Buzău. Asta spun că vând comercianţii din pieţele marilor oraşe. În micul oraş doljean, situaţia este cu totul alta. Pentru a-şi vinde repede produsele, comercianţii se jură că pepenii sunt de pe plaiuri mioritice, mai ales de la Dăbuleni, deşi sunt greceşti.

Pepenii din Grecia par să fi cucerit piaţa românească, iar producătorii doljeni susţin că în acest an riscă să nu-şi scoată nici măcar investiţia. În loc să-şi vândă marfa prin ţară, oamenii rămân în Dăbuleni, unde a fost amenajată o piaţă angro. „Am avut o rudă care a fost într-o piaţă din Bucureşti. Este cinci - şase sute de euro şpaga pentru o masă. Mai mult, poţi să te trezeşti acolo că au mai dat 30 ca tine şpagă şi automat îţi scad vânzările. Eu nu vreau să-mi iau ţeapa asta“, a spus Florinel Tănase, agricultor din Dăbuleni.

Click pe poze pentru GALERIE FOTO!



Producătorii greci, „cei mai mari duşmani“

Zilnic, sute de ţărani vin în angroul din Dăbuleni şi îşi aşteaptă clienţii - speculanţi care cumpără căruţe întregi de lubeniţe, cu 50 de bani kilogramul, şi ajung să le vândă în pieţele din marile oraşe ale ţării, cu 2 - 3 lei pe kilogram. Şi aceştia sunt însă din ce în ce mai puţini. „Ce bagă ăştia prin Bucureşti sunt de la greci, vă spun eu. Sunt cei mai mari duşmani ai noştri acum, că pieţele din ţară sunt sufocate de camioanele grecilor. Ei au avut sezon mai devreme şi îşi permit să pună preţuri mai mici. Pe ei îi ajută statul, le dă subvenţii, pe noi nu ne mai ajută nici dracu’. Ne-au luat şi subvenţiile pentru irigaţii, ne-au omorât“, a spus Florin Pavel, un alt producător doljean. Lubeniţarii din Dăbuleni îşi îndreaptă tirul ocărilor spre autorităţi, care, susţin ei, nu sunt în stare să apere produsele româneşti, victime ale unei concurenţe neloiale. „Au fost controale acum două luni, când la noi nu se făcuse nimic. Au mers la vamă, i-au amendat, au confiscat... Şi acum, când s-au făcut produsele noastre, îi doare în cot. Îi lasă să intre în ţară cu tone de pepeni. Şi noi ce să facem?! Am băgat 50.000 de lei în producţia de anul ăsta, bani luaţi din bancă. Am ajuns să punem gaj tot ce avem şi, până la urmă, tot românii ne dau în cap, ca să nu câştigăm nici banii pe care i-am băgat“, s-a plâns şi Mihail Tudose.
Află cum păcălesc comercianţii din marile oraşe cumpărătorii de pepeni astăzi, în "Adevărul" de Oltenia!

image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite