Ford va primi un ajutor total de 75 milioane de euro de la statul român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ford B-Max
Ford B-Max

Americanii care au preluat efectiv în 2008 fabrica de automobile de la Craiova vor primi doar 75 milioane de euro, față de 143 milioane, cât fusese stabilit inițial.

Anunțul a fost făcut astăzi de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, în urma ședinței de Guvern în care a fost adoptată ordonanța de urgență. Modificarea a fost făcută "conform noilor angajamente investiționale ale companiei", așa cum se arată într-un comunicat de presă remis de Guvern.
38 de milioane sunt destinate proiectului de investiții pentru producerea de automobile, în timp ce 37 vor fi direcționate către investițiile din producția de motoare.

"Compania Ford se angajează la un proiect de investiţii destinat producerii de automobile în sumă totală de 618,14 milioane de euro şi la un proiect de investiţii destinat producerii de motoare de 250,95 milioane de euro.
De asemenea, între 1 ianuarie 2013 şi 31 decembrie 2017 compania Ford va realiza o producţie de automobile de 810.000 de unităţi şi o producţie de motoare de 1, 5 milioane de unităţi"
, se arată în comunicatul Guvernului. În medie, Ford va produce anual 162.000 de automobile la Craiova.

Conform înțelegerii inițiale cu statul român, Ford trebuia să primească un ajutor de stat de 143 milioane de euro ca ajutor de stat regional pentru investițiile făcute la Craiova și alte 57 milioane pentru formarea profesională a angajaților din fabrica de automobile din Bănie. Ford a renunțat însă la ajutorul de stat pentru formare profesională iar până acum a primit doar 17 milioane de euro pentru investițiile făcute la Craiova, sumă aferentă anului 2009. Prin contractul de privatizare, Ford se angajase să investească 675 milioane de euro în uzină și să ajungă la un nivel anual al producției de 250.000 de unități pe an.

Comunicatul Guvernului nu menționează însă nimic despre penalitățile pe care Ford ar trebui să le plătească pentru că nu a ajuns la nivelul de producție stipulat în contract. Potrivit proiectului de ordonanță postat pe site-ul AVAS, Ford ar urma să plătească peste 14 milioane de euro sub formă de daune având în vedere că, la finalul celui de-al patrulea an de la preluarea efectivă a fabricii, în martie 2008, nu a realizat producția promisă.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite