Deputatul doljean Petre Petrescu despre Institutul pentru Politici Publice: Spune-le că sunt nişte imbecili!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul clasat de Institutul pentru Politici Publice pe primul loc în topul absenteismului la Camera Deputaţilor în Dolj neagă că ar fi lipsit de la serviciu.

Deputatul se jură că, de la preluarea mandatului, a lipsit odată sau de două ori. „E total eronat! Spune-le că sunt nişte imbecili! De când am câştigat mandatul, nu cred că am o absenţă sau două. Este exclus! Dacă ar fi adevărat, înseamnă că cei de la Camera Deputaţilor fac ilegalităţi pentru că mi-au dat salariul întreg. Dacă aude nevastă-mea, ce-mi face?!”, a declarat, contrariat, Petre Petrescu. Nici la capitolul iniţiative legislative alesul nu a excelat, bifând doar 12 propuneri din care cinci au fost respinse. „E imposibil să am doar 12 iniţiative. Poate doar în ultima lună am avut atâtea!”, susţine Petrescu.

Potrivit site-ului alesiivoteaza.ro, deţinut de Institutul pentru Politici Publice, deputatul are o prezenţă în Parlament de 37,7% de la preluare mandatului până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare. Pe site se precizează faptul că datele sunt preluate automat de pe site-ul Camerei Deputaţilor. "Se preiau automat din paginile de internet ale celor 2 Camere ale Parlamentului pentru fiecare senator sau deputat, unde se afişează voturile nominale exprimate în plen, pe baza cartelelor magnetice de vot pe care le primesc la începutul legislaturii", se arată pe site-ul proiectului.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite