FOTOGALERIE Baraj din cabluri pe şantierul de la „Romanexpo“ din Bănie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constructorii din Romaneşti încă nu pot extinde lucrările din cauza unei linii electrice. În „zona liberă“, muncitorii au trecut deja la săpături pentru fundaţie şi la turnarea pilonilor pentru viitorul centru multifuncţional de 18,5 milioane de euro.

Lucrările la pavilionul din Romaneşti au demarat la 15 iunie, cu spargerea platformei betonate a fostului târg de săptămână, ajungând acum la următoarea etapă. Potrivit lui Constantin Golfiţă, reprezentantul Recon SA, una dintre cele trei firme constructoare, au fost „plantaţi“ deja 30 la sută dintre stâlpii de susţinere şi, în acelaşi timp, muncitorii pregătesc terenul pentru turnarea fundaţiei. „De asemenea, în zona centrală a clădirii sunt făcute umpluturi pentru pardoseală. În acel caz nici nu va mai fi nevoie de fundaţie, urmând să fie turnată o placă din beton“, a declarat Golfiţă.

image

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO CU ŞANTIERUL !

Acesta a menţionat că singura porţiune a şantierului unde nu s-a putut interveni până acum este cea traversată de linia electrică aeriană de joasă tensiune care alimentează mai mulţi abonaţi casnici din vecinătate. „Am înţeles că în zilele următoare vor veni să devieze cablurile, pentru a se putea lucra şi în zona aceea“, a explicat inginerul.

Află cum va arăta Centrul Multifuncţional mâine, din "Adevărul" de Oltenia!

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite