Citeşte poveştile medicilor din topul campaniei "Doctorii cu care Craiova se mândreşte"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Află miercuri cine este medicul de pe primul loc în topul campaniei "Doctorii cu care Craiova se mândreşte"
Află miercuri cine este medicul de pe primul loc în topul campaniei "Doctorii cu care Craiova se mândreşte"

Mii de craioveni au votat în cadrul sondajului "Doctorii cu care Craiova se mândreşte" medicii care i-au tratat şi au făcut-o în mod ireproşabil. Miercuri vom publica povestea medicului câştigător al campaniei iniţiate de "Adevărul" însă, până atunci, vă invităm să cunoaşteţi poveştile celor clasaţi pe locurile doi, trei, patru şi cinci.

Startul votului a fost dat la începutul lunii octombrie şi, timp de o lună, cititorii au putut vota unul dintre cei peste 20 de medici al căror nume a fost în lista noastră. Craiovenii şi-au putut vota favoriţii până în 2 noiembrie, când votarea s-a oprit. Împreună cu un juriu de specialitate şi ţinând cont de părerile exprimate de cititori în sondaj, i-am ales pe cei cinci doctori.

Ordinea a fost stabilită în urma votului juriului, redacţiei "Adevărul" Craiova dar şi a cititorilor, fiecare având câte 33% în votul final. Au contat, în primul rând, reputaţia şi integritatea medicilor, CV-ul , inovaţia şi cercetarea. Poate unul dintre cele mai importante criterii a fost atitudinea faţă de şpagă, o problemă reclamată des de pacienţii care au ajuns în spitalele craiovene. Altfel spus, niciunul dintre medicii din top cinci nu condiţionează actul medical de primirea unor sume de bani.

În urma votului, pe locul al cincilea s-a clasat medicul Octavian Drăgoescu, urolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. În acelaşi timp cadru didactic la Facultatea de Medicină din Bănie, Drăgoescu este unul dintre specialiştii olteni care au lucrat la unul dintre cele mai renumite spitale din Statele Unite ale Americii, din Cleveland. Deşi ofertele de a rămâne în State nu au lipsit, medicul Drăgoescu spune că i-a rămas în suflet România şi dorinţa de a-şi trata bolnavii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Pe locul al patrulea în topul campaniei "Doctorii cu care Craiova se mândreşte" se află medicul Liviu Riza, tot urolog la cea mai mare unitate spitalicească din Oltenia.În cei 29 de ani de serviciu, doctorul Riza spune că a realizat că un rol important în această meserie este munca de echipă.Deşi a făcut numeroase drumuri în străinătate pentru a participa la congrese internaţionale, unde a văzut cum se lucrează în clinicile de peste graniţă, doctorul Riza spune că nici măcar nu i-a trecut prin gând să rămână acolo, dintr-un motiv pe care doctorul îl spune în spirit de glumă: “Din cauza temperamentului tipic oltenesc nu am rămas în alte ţări. Dacă în Franţa se mai potrivea, în Germania sau Austria în niciun caz”, explică doctorul, care a observat că medicii din România îi depăşesc cu mult pe unii doctori din Germania, Franţa sau Italia.

Pe locul al treilea în top regăsim un tânăr medic ginecolog la Spitalul Judeţean din Craiova, Dominic Iliescu.La doar 34 de ani, medicul Dominic Iliescu a devenit unul dintre cei mai apreciaţi medici din Bănie datorită pasiunii pe care o depune în meserie dar şi a grijii constante faţă de paciente. Medicul susţine că sacrificiile în viaţa personală au fost extrem de mari, însă satisfacţiile sunt imense atunci când constată că vin pe lume tot mai mulţi bebeluşi cu numele de "Dominic", un semn de apreciere din partea părinţilor.

Locul al doilea în topul nostru este ocupat de chirurgul Ion Georgescu, unul dintre cei mai apreciaţi din ţară. Cu peste 12.000 de operaţii la activ, profesorul a avut o contribuţie extraordinară în dezvoltarea chirurgiei laparoscopice, prin colaborări cu medici din Italia, şi a reuşit să extindă aria intervenţiilor chirurgicale de mare anvergură, cum sunt cele din domeniul oncologic. În prezent, peste 50% dintre intervenţiile chirurgicale din clinică sunt laparoscopice. În 2010 medicul a fost decorat de preşedintele României cu distincţia Meritul Sanitar în Grad de Cavaler.Ca o recunoaştere a carierei sale, publicaţia online Top Medici l-a ales în 2008 drept cel mai bun medic din România, medicul craiovean reuşind să câştige cea mai înaltă distincţie şi la categoria „cel mai bun chirurg”, acolo unde i-a întrecut pe profesorul Irinel Popescu sau pe Doru Filipescu.

Miercuri, vom publica povestea medicului câştigător al campaniei iniţiate de "Adevărul". Până atunci, aşteptăm opiniile voastre. Cine credeţi că s-a clasat pe primul loc?

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite