Universitatea Craiova a câştigat procesul cu FRF! Decizia poate fi atacată în cinci zile!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel a suspendat astăzi decizia Comitetului Executiv al FRF de a dezafilia Clubul Universitatea Craiova! Aşarad, formaţia lui Mititelu se poate întoarce pe teren şi poate chiar să ceară despăgubiri la FRF.

Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti poate fi atacată într-un termen de cinci zile, potrivit judecătoarei Diana Bulancea, citată de Mediafax. În 18 aprilie 2012, Fotbal Club U Craiova a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia de anul trecut a Federaţiei Române de Fotbal de dezafiliere a clubului.

Clubul de fotbal craiovean a dat în judecată în acest dosar Federaţia Română de Fotbal şi Comitetul Executiv al FRF, cerând anularea actului administrativ emis în 2011. Federaţia Română de Fotbal anunţa, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF.

După cum explică tot Mediafax, decizia de anul trecut a Comitetului Executiv al FRF se află în atenţia procurorilor DNA, în urma plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale faţă de membrii Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universităţii Craiova din FRF, acuzându-i de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Mititelu:"Repunerea în drepturi a Universităţii Craiova va fi costisitoare"

Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal sunt învinuite de procurori în dosarul excluderii Universităţii Craiova, alături de preşedinţii acestor foruri, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi de alţi 12 membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceştia sunt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru. În 14 mai 2012, clubul SCC U Craiova SA, condus de Adrian Mititelu, a fost exclus din Federaţia Română de Fotbal, în cadrul Adunării Generală a FRF.

Tot atunci, Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a aprobat ca oraşul Craiova să primească un loc în Liga a II-a, după ce gruparea SC FC U Craiova a fost exclusă din FRF. FRF anunţa, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF. Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat să-şi retragă acţiunile în instanţele civile împotriva Federaţiei Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului, conform agenţiei de presă Mediafax.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite