„Sunt Andrei, am 8 ani şi caut de muncă“ - sacrificiul unui copil pentru a-şi întreţine mama şi cele trei surori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil fără copilărie este nevoit să îşi găsească un serviciu pentru a-şi întreţine mama şi cele trei surori, după ce tatăl i-a părăsit

Andrei Ştoiu este un copil trist. Duce pe umeri povara unui om mare, iar asta se poate citi în privirea lui. Până şi zâmbetul îi este îmbătrânit prematur. De trei luni a rămas singurul „bărbat" din casă şi trebuie să aibă grijă de surioarele lui triplete (1 an şi 8 luni), dar şi de mama lui, care în momentul de faţă este neputincioasă.

Tatăl i-a părăsit şi nu s-a mai interesat absolut deloc de soarta lor. A plecat într-o zi care nu prevestea nimic rău, însă de atunci, toate necazurile s-au abătut asupra lor. Copilul vrea să îşi ajute familia şi să-şi găsească un loc de muncă. A mai făcut treabă prin vecini şi a fost răsplătit cu bani şi mâncare pentru efortul depus. Împreună cu familia trăieşte într-o singură cămăruţă sărăcăcioasă care nu măsoară mai mult de zece metri pătraţi. Chiar dacă duce o viaţă grea, Andrei nu se plânge niciodată.

„Vreau să ajut oamenii să urce în tramvai, să fac curăţenie, să fac de mâncare sau să-i ajut să se ducă la piaţă. Dar nu pot să muncesc decât sâmbăta şi duminica, pentru că în cursul săptămânii am teme...", povesteşte Andrei, ca un om mare şi responsabil. Ştie că doar aşa o poate ajuta pe mama lui, care în ultima perioadă este tot mai tristă. Banii pe care îi are familia Ştoiu nu ajung decât pentru chirie şi pentru plata facturilor.

CLICK aici PENTRU GALERIE FOTO



„Are multe responsabilităţi pe cap"


Andrei este elev în clasa a II-a la Şcoala nr. 2 „Traian" din Craiova şi visează să ajungă medic. Băiatul se mândreşte cu carnetul lui de note. La toate materiile are doar foarte bine şi niciodată nu a venit la cursuri cu temele nefăcute. „Are multe responsabilităţi pe cap. Este un copil sensibil, dar introvertit. În ultima perioadă este tot mai retras.

„Am încercat să vorbesc cu el şi am rămas uimită când mi-a spus că vrea să muncească. Mi-am dat seama că are unele probleme financiare în momentul în care a început să plângă pentru că nu a putut să îşi cumpere şi el o carte de pe care să înveţe", a spus Veronica Dumitrescu, învăţătoarea copilului.

Trăiesc din 240 de lei pe lună


Mama băiatului a declarat că nu a putut să-şi găsească un loc de muncă. A fost nevoită să stea acasă cu fetiţele care sunt mici şi nu au putut fi duse la grădiniţă. Singurul venit al familiei Ştoiu sunt alocaţiile copiilor, în valoare de 640 de lei. „În fiecare lună trebuie să achităm 200 de lei chiria, iar încă 200 de lei sunt facturile. Trebuie să ne descurcăm cu 240 de lei. Este foarte greu, dar asta este situaţia în momentul de faţă. Am început să plâng în clipa în care băiatul meu a venit la mine şi mi-a spus că îşi caută un loc de muncă. Cei patru copilaşi pe care îi am sunt pentru mine totul. Nu m-am gândit niciodată să îi părăsesc. Din păcate, am fost la un pas să fim evacuaţi, dar pe proprietarul imobilului nu l-a lăsat inima să ne dea afară acum, în prag de iarnă", a declarat Ionela Ştoiu, în vârstă de 32 de ani.

Andrei povesteşte cum după-amiaza, când ajunge acasă, se ocupă de cele trei surioare  gemene în vârstă de 1 an şi 8 luni, Andrada, Andreea şi Alexandra. „O ajut pe mama cu fetele şi, dacă este cazul, fac şi curat prin casă. Nu este mult de muncă, avem o singură cameră. Mă bucur când le văd pe surioarele mele că sunt fericite. Ele sunt mici şi nu înţeleg mare lucru. Le iubesc foarte mult şi vreau să fac totul pentru ele", a spus Adrian în timp ce îşi mângâia surioarele „părinteşte".

„Tot timpul face treabă"

Vecinii lui Andrei sunt uimiţi de puterea de care băiatul dă dovadă „Tot timpul face treabă. Este un copil responsabil, atât acasă, cât şi la şcoală. Este un exemplu şi pentru noi oamenii mari. Nu ştiu de unde are atâta putere să meargă mai departe. La doar 8 ani, se comportă ca un om matur", a declarat Gheorghiţa Gheorghe, o vecină a familiei Ştoiu. Primăria municipiului Craiova nu poate face prea multe pentru această familie, din cauza birocraţiei.

„Familia Ştoiu nu poate primi ajutor social de la primărie din cauză că mama copiilor nu are domiciliul în Craiova. Am reuşit să rezolvăm totuşi ceva. Am discutat cu o firmă care le oferă o masă caldă în fiecare zi", a  spus Ionuţ Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.
Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj ridică din umeri neputincioşi. Nici ei nu pot ajuta familia Ştoiu cu bani. „Nu este normal ca un copil de 8 ani să vrea să muncească. Noi o să discutăm cu mama băiatului şi o să le oferim consiliere psihologică. Deocamdată nu ştim care este situaţia din familie. Nimeni nu ne-a informat până acum despre acest caz. Ajutor social nu pot primi de la noi", a precizat Cristina Ungureanu, purtătorul de cuvânt din cadrul D.G.A.S.P.C. Dolj.

image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite