Cinci tineri au fost reţinuţi pentru trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să vândă drogurile Foto: Arhiva
Tinerii au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să vândă drogurile Foto: Arhiva

Cinci tineri au fost reţinuţi aseară de procurorii DIICOT Craiova şi sunt acuzaţi de  constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc.

Tinerii distribuiau pe piaţa neagră din Craiova, cannabis, haşiş şi pastile extasy. De anul trecut şi până în prezent au vândut peste o jumătate de kilogram de cannabis, haşiş, dar şi pastile extasy.

Prinşi în flagrant

Procurorii DIICOT Craiova susţin că drogurile erau cumpărate cel mai probabil de la o altă reţea de traficanţi din Spania, iar după aceea erau vândute în Craiova într-un bar care aparţine unuia dintre traficanţi. Tinerii au fost prinşi aseară în flagrant chiar în timp ce încercau să plaseze o parte marfă. 

Locuinţele suspecţilor au fost percheziţionate, iar procurorii au găsit 200 de grame de cannabis, haşiş şi pastile extasy.

Tinerii au fost duşi la sediul DIICOT Craiova la audieri, iar astăzi vor fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Sunt acuzaţi de  constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc. 

  

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite