Craiova: 200 de tineri doljeni au beneficiat de tabere şi excursii gratuite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O vară de neuitat pentru copiii cu dizabilităţi. Tinerii au avut ocazia să se cunoască, să îşi facă prieteni şi să-şi arate măiestria în diverse activităţi.

Aproximativ 200 de copii, mulţi dintre ei cu dizabilităţi, beneficiari ai proiectelor desfăşurate de World Vision România în judeţul Dolj, au avut şansa de a merge gratis în tabere şi excursii desfăşurate în timpul vacanţei de vară. Ei s-au întors recent, după ce au avut parte de drumeţii montane, alpinism, cursuri de frânghii, vizitarea unor mânăstiri, activităţi în care au fost implicaţi alături de părinţi şi de voluntarii World Vision.

Tinerii au avut ocazia să se cunoască, să îşi facă prieteni şi să-şi arate măiestria în compunerea de eseuri care au abordat probleme sociale precum discriminarea copiilor cu dizabilităţi sau provocări la care tinerii sunt nevoiţi să răspundă, cum ar fi violenţa în societate şi în familie.

Au cucerit Masivul Straja şi s-au plimbat cu vaporaşul

Pentru cea mai mare parte dintre copii aceste excursii sau tabere au fost primele la care au participat vreodată. “Sper să mai fie şi o altă ocazie să vin într-o astfel de tabără şi să fie la fel de multă comunicare şi armonie”, a mărturisit  Daniela O., de 17 ani.

“Excursiile copiilor cu dizabilităţi, beneficiari ai proiectelor desfăşurate atât în Craiova, cât şi în mediul rural, au fost un motiv de bucurie atat pentru ei, cât şi pentru părinţi şi voluntarii World Vision. Veselia şi entuziasmul copiilor care au “plutit” în aer au fost nemăsurate”, ne-a spus Corina Şuţă, reprezentant World Vision Dolj.

Toţi au luat masa împreună, la iarbă verde şi s-au plimbat cu vaporaşul pe Dunăre. O tabără a fost organizată în Masivul Straja. “Biroul Zonal Dolj al organizaţiei a urmărit, prin acest proiect, dezvoltarea aptitudinilor fizice ale copiilor în aer liber, precum şi conturarea personalităţii acestora, prin depăşirea pesimismului, creşterea dorinţei de a-şi asuma riscuri, stabilirea unor obiective realiste, dar, mai ales, prin dezvoltarea relaţiilor interumane”, a completat Corina Şuţă. Costurile de transport, cazare şi masă au fost suportate, integral, de organizaţie.


 

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite