Craiova: UPDATE / Un bărbat mort de o săptămână a fost găsit îngropat în via din spatele casei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupul neînsufleţit al unui bărbat de 52 de ani din comuna doljeană Rojişte a fost dezgropat astăzi din via din spatele casei.

Vecinii susţin că miercurea trecută Gheorghe şi fiul său Constantin s-au certat. Elena Nedelecu, rudă a celor doi, afirmă că i-a ajuns la urechi că tânărul „i-ar fi dat lui Gigi două câie sub bărbie, iar acesta a căzut lângă gard unde l-au văzut doi copii, care au început să strige după ajutor la o vecină, dar care nu era din păcate acasă“. Femeia povesteşte că „era lovit la cap Constantin şi îi veneau crizele, din cauza unui pumn pe care îl primise într-o bătaie cu alţii, acum vreo 4 ani. Atunci a fost rău, a stat în comă“.

Criminaliştii şi procurorii au săpat doar 30 de centimetri pentru a scoate la suprafaţă cadavrul lui Gheorghe Leonte Băluţă. Vecinii spun că bărbatul nu a mai fost văzut de miercurea trecută.

Ieri s-a întors în ţară, din Germania, şi soţia bărbatului decedat, Anişoara. „Nu trebuia să vină, da' i s-au arătat nişte semne şi parcă a simţit că era ceva rău acasă“, zicea plângând bătrâna ei soacră.

Anişoara Băluţă a avut un şoc în momentul când trupul bărbatului ei a fost scos din groapa, săpată în spatele casei lor.

image

„A fost alertat şeful de post, l-au căutat din tot satul, chiar şi la Craiova, la Spitalul de Urgenţă, peste tot, dar nu l-am găsit. La un moment dat au început să latre câinii în vie, iar unul dintre ei dădea târcoale locului unde este îngropat“, a povestit Florea Cionea, vecinul decedatului.

Elena Băluţă, mama lui Gheorghe, s-a prăbuşit de durere văzându-şi băiatul fără suflare

image

Fiul victimei, suspect Criminaliştii au dispus răscolirea pământului din vie pentru că pământul era afânat şi pentru că mirosea foarte urât. Oamenii legii au scos astăzi cadavrul bărbatului aflat în stare de descompunere.

Principalul suspect de crimă este chiar fiul acestuia, Constantin Băluţă (24 de ani). Tânărul a fost ridicat de poliţişti şi dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj unde va fi reţinut pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Oamenii din sat spun că l-au întrebat pe tânăr unde este tatăl său şi că acesta le spunea de fiecare dată că e plecat de acasă cu diferite treburi.

Constantin Băluţă (stânga), 24 ani, fiul celui decedat, este anchetat la această oră de procurori.

image

„Ba ne zicea că e la Craiova să îşi ia şomajul, ba că e cu altă treabă. Nici noi nu ştiam ce să mai credem“, a declarat un alt vecin. Aceştia mai spun că bărbatul nu pleca nicăieri de acasă fiindcă se îngrijea de propria gospodărie.

image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite