Craiova:Fac autostopul să ajungă la medic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova:Fac autostopul să ajungă la medic
Craiova:Fac autostopul să ajungă la medic

Aproximativ 500 de oameni din satul Ocolna, din comuna doljeană Amărăştii de Jos, merg şapte kilometri pe jos pentru a ajunge la cabinetul medical.

Sătenii din Ocolna vor să aibă în localitatea lor un medic de familie, pentru a nu fi nevoiţi să meargă, atunci când au nevoie, tocmai la Amărăştii de Jos. „Am venit cu copilaşul, pentru că este răcit. S-a milit un vecin de mine, a văzut că nu aveam cu ce să vin la medic, iar băiatul avea temperatură mare. Nu este normal să străbatem atâţia kilometri pentru a beneficia de asistenţă medicală. Facem autostopul să ajungem la medic“, a spus Ion Petre, de 29 de ani, din Ocolna.  

image



Tratament băbesc în tratarea bolilor


Unii localnici povestesc că, neavând cum să se deplaseze la medic, se tratează la domiciliu, cu ce pot. „Stăm de azi-dimineaţă, de la ora şapte, la ocazie şi s-a făcut ora 11.00 şi nimeni nu vrea să ne ducă. Am nevoie de tratament, nu am mai fost la medicul de familie de ceva vreme. Acum m-am simţit rău şi am vrut să văd ce am, dar se pare că nu sunt şanse să ajung la cabinet“, a spus Ioana Mercaru, de 82 de ani.

image



Medicii din Amărăştii de Jos recunosc că localnicii din Ocolna se află într-o situaţie dificilă: nu au cum să ajungă la cabinet, iar cadrele medicale nu au cu ce să se deplaseze la ei. „Mă ocup de Ocolna şi am cam 500 de pacienţi de acolo, iar majoritatea sunt copii. Nu am cum să mă duc zilnic acolo, pentru că am pacienţi care aşteaptă la uşă, iar ei, săracii, nu au cum să vină aici, că nu au cu ce. Iarna este cumplit, să mergi şapte kilometri pe jos, prin viscol“, a declarat Camelia Niţescu, medic de familie în comuna Amărăştii de Jos.

Spune ce alte localităţi fără medic de familie cunoşti pe craiova.adevarul.ro

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite