Craiova: Animalele de la ZOO au primit meniu de sărbătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Animalele de la ZOO au primit meniu de sărbătoare
Craiova: Animalele de la ZOO au primit meniu de sărbătoare

 Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice le-a adus mari bucurii celor peste 200 de exemplare care trăiesc în captivitate în Parcul “Nicolae Romanescu”.

Vieţuitoarele au parte astăzi de un meniu îmbunătăţit. “Păsările au verdeaţă la discreţie, carnivorele au carne proaspătă, iar ierbivorele beneficiază de un plus de 10 la sută la cereale faţă de raţia normală”, ne-a spus Ion Cojocaru, administratorul ZOO.


Îngrijitorii au făcut eforturi ca animalelor să le fie bine şi în ceea ce priveşte curăţenia în spaţiile de cazare. Deşi temperaturile nu sunt foarte ridicate, acestea beneficiază şi de duşuri revigorante.

Ziua Porţilor Deschise

Faţă de alte ZOO din ţară, la Craiova oamenii au acces gratuit în fiecare zi. Fie că ştiau sau nu de Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice, craiovenii s-au înghesuit să vină în parc. Asta, pentru că este şi weekend.

“Am auzit azi dimineaţă la TV că este Ziua porţilor deschise la Zoo. Oricum, la noi este în fiecare zi deschis şi mai e şi gratis”, ne-a spus Ionuţ Matei.

Dând dovadă de multă răbdare, îngrijitorii le ofereau oamenilor informaţiile cerute despre animale.  Printre vizitatorii pe care i-am întâlnit dis - de - dimineaţă la ZOO se numără şi Andrei Bogdan Zdreală, un puşti de 9 ani.

Băieţelul nu a plecat din parc până ce părinţii nu i-au citit absolut toate informaţiile de pe tăbliţele cu date despre originea animalelor şi păsărilor ce vieţuiesc în captivitate la Grădina Zoologică.  “Mie îmi plac  Lei, pentru că sunt feline dure. Mi-e drag şi de lebede, dar sunt cam puţine!, ne-a spus Andrei.

Vizitatorii, atenţi la îngrijirea animalelor

Noi suntem din Bucureşti, dar venim destul de des în Craiova. Nu ezităm să dăm fuga şi la ZOO cu cei mici”, ne-a spus Dana Trofinov. Aceasta ne-a mai mărturisit  că este încântată de faptul că animalele din Parcul Romanescu sunt mult mai bine întreţinute faţă de cele din alte Grădini Zoologice din ţară.


 “S-a întâmplat ca ori de câte ori am venit la ZOO să găsim îngrijitorii făcând curat în cuşti. Animalele mi se par un pic cam slabe, dar arată totuşi mult mai bine faţă de cele din Bucureşti. Alea arată jalnic”, a mai adăugat femeia.

Aka şi Roky, flebeţea administratorului

De bunăstarea celor 53 de specii şi peste 200 de exemplare aduse din toate continentele se îngrijeşte administratorul Ion Cojocaru şi ceilalţi colegi ai săi. Le hrăneşte şi le mângâie printre gratiile adăpostului fără să-i fie frică. Toate i sunt dragi, dar cei doi tigrii, Aka şi Roky, sunt specialii.

“Sunt flebeţea sufletului meu. Îi iubesc pentru că i-am crescut de când s-au născut. Şi ei sunt ataşaţi de mine”, ne-a mărturisit Ion Cojocaru. 

 
  

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite