Craiova: Voleibaliştii olteni, învinşi de Unirea Dej
0
În etapa a II-a a Diviziei A de volei masculin, SCM „U“ Craiova a fost învinsă astăzi, pe teren propriu, de Unirea Dej.
Formaţia ardeleană s-a impus cu 3-0 (15, 21, 23), însă antrenorul craiovenilor, Dănuţ Pascu, nu face un caz din acest eşec, pe care îl pune pe seama tracului debutului de sezon.
„Este start de sezon, lucrurile au mers foarte bine în pregătiri şi chiar în săptămâna care a precedat acest joc. Toţi băieţii şi-au dorit foarte mult astăzi să câştige. Cred că din prea multă dorinţă, plus tracul debutului pe propriul teren, la revenirea pe prima scenă a voleiului masculin românesc, au făcut să pierdem destul de uşor primul set“, a afirmat Pascu.
„După aceea, în ambele seturi am jucat de la egal la egal, dar de fiecare dată şansa a fost de partea adversarilor noştri. Cel puţin în setul trei am fost la conducere până la ultimele 5-6 mingi. Mergem înainte şi sper ca echipa să-şi demonstreze valoarea în partidele următoare“, a adăugat tehnicianul craiovean.