Vizite la penitenciar, cu programare prin e-mail

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de mâine, 1 august, vizitele la închisoare vor fi programate prin telefon sau prin email. Rudele deţinuţilor spun că nu sunt încântate, mai ales că prea puţini au de-a face cu noua tehnologie.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) va implementa, până în luna noiembrie, un sistem de programare prin telefon, email sau direct la sediul penitenciarului a vizitelor la care au dreptul deţinuţii, pentru creşterea timpului destinat vizitelor, conform ANP. Solicitările transmise prin email sau telefonic vor fi centralizate de un angajat al penitenciarului. Acesta va face apoi programările.

La fixarea datei de efectuare a vizitei, solicitantul va trebui să comunice datele sale personale, precum şi un număr de telefon la care poate fi contactat, în cazul în care vizita nu va putea avea loc la data programată iniţial. Programarea vizitei se va face în ordinea cronologică a primirii solicitărilor, în limita numărului maxim de deţinuţi care pot fi vizitaţi în ziua respectivă.

Vizite anunţate în prealabil cu 72 de ore

Totodată, vizitatorii trebuie să aibă acordul deţinutului pe care doresc să îl vadă, în cazul soţiei şi al rudelor de până la gradul 4, dar şi al directorului penitenciarului, în cazul concubinilor, a copiilor şi a altor persoane. Mai mult, acestea nu trebuie să fie pe lista persoanelor cărora li s-a interzis accesul în penitenciar. Deţinuţii cred însă că aceste metode vor elimina aglomeraţia de la porţi, pentru că până acum programările se făceau în ordine alfabetică.

Sâmbăta şi duminica nu se fac programări


Programarea vizitelor a fost experimentată déjà în trei penitenciare, iar până în noiembrie se doreşte implementarea programului în toate penitenciarele din ţară. Persoane îşi vor anunţa intenţia de a efectua vizita cu cel puţin 72 de ore înainte de data prezentării (mai puţin în zilele de sâmbăta, duminica şi sărbători legale). La Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Craiova solicitarea programării se face la tel.: 0374205834; e-mail:  vizitepmtcraiova@dgp.ro. 




Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite