Craiova: CAMPANIE/ Alina Vieru a mers azi în prima zi la şcoala de croitorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: CAMPANIE/ Alina Vieru a mers azi în prima zi la şcoala de croitorie
Craiova: CAMPANIE/ Alina Vieru a mers azi în prima zi la şcoala de croitorie

Alina Vieru, fetiţa din Palilula care s-a lăsat de şcoală din cauza sărăciei,  a început astăzi şcoala. Fetiţa a fost astăzi la orele de instruire practică, alături de colegii săi din clasa a IX-a B de la Grupul Şcolar „Anghel Saligny”.

Viaţa de liceu a început astăzi pentru Alina Vieru, fetiţa pe care cititorii ziarului „Adevărul” au ajutat-o să meargă la şcoală. Alina a participat astăzi la orele de instruire practică unde a fost iniţiată în tainele croitoriei şi a confecţionării pantofilor. De altfel, încă de ieri copila a vizitat Grupul Şcolar „Anghel Saligny” unde va învăţa în următorii patru ani şi a afost dusă de profesori în fiecare ungher al unităţii de învăţământ pentru a se familiariza cu şcoala. „Mă simt foarte bine aici şi deja m-am împrietenit cu toţi colegii, sunt foarte de treabă. Şcoala este curată şi îngrijită şi nici nu ştiţi ce bucuroasă sunt că voi fi în rândul celorlalţi copii”,a spus Alina.

Transport gratuit şi o masă caldă în fiecare zi

Autorităţile locale din Bucovăţ şi directorul şcolii din comună, Dorin Pascu, au depus toate actele pentru ca fetiţa să poată beneficia de programul „Bani de liceu”, iar conducerea liceului „Anghel Saligny” a luat azi decizia ca fetiţa să beneficieze zilnic de o masă caldă la cantina şcolii. „Am hotărât azi ca Alina să beneficieze de transport gratuit şi, pentru că a decis să facă naveta, vom avea grijă să-i punem la dispoziţie în fiecare zi o masă caldă gratuit. Pe perioada iernii, fata va sta la cămin şi va avea masa şi cazarea gratuite. În plus, astăzi ea va primi din partea noastră un set de caiete pentru a-şi lua notiţe la şcoală”, a declarat astăzi Anghel Petrescu.

Alina va primi haine şi rechizite de la un om de afaceri din Craiova

Campania derulată de cotidianul „Adevărul” pentru aducerea Alinei Vieru la şcoală se apropie astfel de final. Sensibilizaţi de povestea tinerei, zeci de cititori au sunat la redacţiile „Adevărul” din Craiova dar şi din Bucureşti, arătându-se dispuşi să o sprijine pe copilă să-şi îndeplinească visul: acela de a merge la şcoală. Însuşi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a promis că îi va acorda Alinei o bursă specială. Chiar azi, unul dintre oamenii de afaceri craioveni, care a dorit însă să-şi păstreze anonimatul, îi va da fetei un pachet cu rechizite, manuale, haine şi încălţăminte pentru ca Alina să poată avea un trai decent la liceu.


 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite