Craiova: Victimele accidentului feroviar încă nu şi-au revenit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Victimele accidentului feroviar încă nu şi-au revenit
Craiova: Victimele accidentului feroviar încă nu şi-au revenit

Singurul pasager care a avut nevoie de consiliere psihologică după ce a fost la un pas de moarte a vorbit pentru Adevărul de Seară despre tragedia pe care a trăit-o. Psihologii spun că oamenii pot rămâne cu sechele pentru toată viaţa, după un astfel de moment.

La trei zile după ce trenul 1692 s-a răsturnat în apropiere de Cârcea, unul dintre călători, care a necesitat ajutorul psihologilor, spune că se recuperează cu greu după noaptea „de coşmar” care l-a lăsat traumatizat.

 
În drum spre Covasna, pentru tratament


Gheorghe Brazu (66 de ani), din Drobeta Turnu Severin, este singurul care a apelat la psihologi, ca să-l ajute să depăşească momentul. Pensionarul se îndrepta duminică spre Covasna, pentru a face tratament cu băi calde. „Mă îmbarcasem cu borcane de zacuscă, gem, doi pui fripţi şi nişte roşii, pentru că în Covasna aceste bucate fie nu se găsesc, fie sunt prea scumpe”, povesteşte Gheorghe Brazu, care a plătit 42 de lei pentru bilet. Despre călătorie, bătrânul spune că a fost liniştită până la Cârcea, pentru că a reuşit să doarmă aproape o oră. „Mă aflam într-un compartiment cu două femei bătrâne, care stăteau lângă geam. Eu eram lângă uşă şi încercam să fur puţin somn, când dintr-o dată m-am izbit berbeceşte de ceva”, adaugă bătrânul. În câteva minute s-a trezit aruncat peste una dintre colegele de compartiment. Când a deschis ochii şi s-a uitat la cea de-a doua bătrână: “Am crezut că femeia din faţa mea a murit. Totuşi, am întrebat-o: «Mamă, mai trăieşti?». Ea mi-a răspuns: «Nu mor eu, maică, cu una, cu două. Nu mi s-au terminat zilele aşa de repede!». După ce m-am dezmeticit, am încercat să deschid geamul, dar era lipit de pământ. Nici la uşă nu se putea ajunge, pentru că era în sus, spre cer. Am aşteptat ceva minute ca să vină cei de la descarcerare să ne scoată de acolo. Le-a luat cam mult timp, pentru că oraşul nu este departe. Cu maşina nu se face mai mult de 20 de minute”, mai spune bătrânul. Gheorghe Brazu a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Nr. 1 cu mai multe răni la cap. Bătrânul este hotărât să nu mai circule pentru o perioadă cu trenul. “Mai bine merg pe jos, că încă mă ţin picioarele. Dar în tren nu mai mă urc în ruptul capului”, este convins severineanul.

Aflaţi din Adevărul de Seară de miercuri, din Craiova, dacă psihologii spun că victimele accidentului feroviar de lângă Cârcea îşi vor reveni vreodată din trauma cu care au rămas.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite