VIDEO Beatrice Secu, fotomodelul care şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident de circulaţie a fost înmormântată. Şoferul care a ucis-o este cercetat în stare de libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Găină, în vârstă de 19 ani, din Băileşti, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Tânărul era băut în momentul în care s-a urcat la volanul maşinii.

Şoferul care a ucis-o pe Beatrice a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un stâlp. Impactula  fost atât de puternic încât autoturismul a fost distrus în proporţie de 90%. Tânărului i-au fost recoltate probe de sânge din cauză că mirosea a alcool. Rezultatele vor sosi în câteva zile de la Institutul de Medicină Legală din Craiova.Andrei Găină a fost externat astăzi din spital, iar în acest moment este în afara oricărui pericol.

image


Fotomodelul  în vârstă de 17 ani, a fost condusă astăzi pe ultimul drum de familie, dar şi de sute de prieteni. Colegii tinerei au postat pe youtube un film în memoria acesteia.

VIDEO

Beatrice Secu era  fotomodel la One Models Agency şi visa să ajungă un model de succes în Italia. Andrei Găină este cercetat în stare de libertate.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite