VIDEO Au fost prinşi în flagrant în timp ce furau combustibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru tineri din Craiova, sunt acuzaţi de furt calificat, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce furau combustibil din rezervorul unui autotractor.

Hoţii au acţionat conform planului pe care l-au pus bine la cale înainte de acţiona. Au forţat  buşonul de la rezervorul unui autotractor, în care au introdus un furtun lung de aproximativ 8 metri, iar la adăpostul unor tufişuri şi pomi, au încărcat mai multe bidoane de plastic cu combustibil. Oamenii legii i-au prins chiar în momentul în care bidoanele de plastic în autovehicule. Cei patru au încercat să fugă, însă poliţişii i-au blocat şi au reuşit să îi prindă „În cele două autovehicule au fost găsite 9 recipiente (bidoane) de plastic, conţinând o cantitate totală de aproximativ 200 litri de combustibil (motorină), precum şi un furtun în lungime de 8 metri“, a spus Adrian Căpraru, purtătorul de cuvînt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

VIDEO

Oamenii legii au făcut percheziţii la la domiciliile celor patru şi au mai găsit cantitatea de aproximativ 1200 litri de combustibil. Motorină ear furată de cei patru craioveni.

VIDEO

Hoţii vor fi prezentaţi astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunerea de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite