VIDEO Accident grav în afara localităţii Pieleşti. Patru persoane au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident de circulaţie s-a produs aseară în afara localităţii Pieleşti. Şoferul autoturismului Volkswagen Passat a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un pom de pe marginea drumului naţional DN65.

Şoferul şi alte trei persoane au fost rănite în urma accidentului şi au ajuns la spital. Medicii le-au oferit îngrijiri medicale, iar starea lor este stabilă în acest moment. Alin Petrescu, în vîrstă de 20 de ani, din Slatina, a pierdut controlul voalnului şi a intrat într-u  pom. Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul a fost distrus în proprţie de 70% „Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă“, a spus Florentina Popescu, comiar în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

VIDEO DE LA LOCUL ACCIDENTULUI

Martorii au declarat că şoferul a piredut controlul volanului din cauza vitezei „Bine că nu a murit nimeni. Se vede că avea viteză după cum s-a făcut maşina. Este distrusă, nu se mai poate repara “, a spus un martor.

CLICK aiic pentru GALERIE FOTO

image

Accidentul a avut loc pe drumul naţional DN 65 în afara localităţii Pieleşti.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite