Craiova: VIDEO Preot alergat până în altar de enoriaşi furioşi: "Cum să ceară 3 milioane pe o înmormântare?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: VIDEO Preot alergat până în altar de enoriaşi furioşi: "Cum să ceară 3 milioane pe o înmormântare?"
Craiova: VIDEO Preot alergat până în altar de enoriaşi furioşi: "Cum să ceară 3 milioane pe o înmormântare?"

Zeci de săteni din Leu au refuzat de dimineaţă să participe la slujba ţinută de noul preot de la Parohia „Sfântul Nicolae” din comună. Credincioşii au reclamat faptul că Mitropolia le-a adus un nou preot paroh la biserică, fără ca oamenii din zonă să fie întrebaţi. GALERIE FOTO

Slujba de duminică de la biserica „Sfântul Nicolae” din Leu s-a transformat într-un adevărat circ, după ce oamenii care veniseră să asiste la serviciul religios s-au trezit cu un nou preot. Sătenii au refuzat să intre în biserica unde preotul Marian Mitrache oficia liturghia, cerând ca preotul Aurel Enache, cel care conduce parohia de aproape 30 de ani, să fie repus în drepturi. „Nu e corect să vină alt preot, vrem să rămână acesta pe care îl avem de atâţia ani. Pe noi nu ne-a întrebat nimeni, au venit ca bandiţii şi l-au instalat peste noapte. Asta e biserica străbunilor noştri, nu a Mitropoliei”,a spus Marcel Voicu, unul dintre leovenii care au participat la protest.

Au plecat cu poliţia din biserică

Oamenii au povestit că preotul instalat în funcţie astăzi are o parohie tot în comuna Leu, pe care a închis-o însă pentru a veni aici. „A plecat de acolo că nu îi mai dădea lumea bani, cerea trei milioane pentru o înmormântare acolo. Păi e posibil aşa ceva?! A distrus o biserică şi acum vrea să o distrugă şi pe aceasta. Eu fac parte din consiliul parohial care trebuia să-şi dea acordul şi pe noi nu ne-a întrebat nimeni”,a spus Ovidiu Băltăţeanu. Pentru a mai calma spiritele şi a face tranziţia mai uşoară, la slujba de duminică a fost prezent şi protopopul Protoieriei de Sud, Florin Bonea.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/ANUL 2009/august/biserica craiova/MVI_7042.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Luat la întrebări de săteni, preotul i-a invitat pe aceştia să se adreseze în scris Mitropoliei pentru orice plângere. „ S-a decis mutarea preotului Marian Mitrache de la Parohia 4 la Parohia 2, în timp ce preotul paroh Aurel Enache va trece pe postul doi în parohie. Eu sunt aici să execut o decizie a Consiliului Eparhial al Mitropoliei. Vă sfătuiesc să faceţi un memoriu către Mitropolie dacă aveţi nemulţumiri”, le-a spus protopopul oamenilor care intraseră în biserică peste noul preot. Explicaţiile vagi aruncate de protopop i-a enervat şi mai tare pe săteni care au început să huiduie şi să strige „Banditule! Hoţilor!”. Aceştia au intrat peste preoţi în altar pentru a le cere socoteală pentru înlocuirea făcută în parohie.


La final, a fost nevoie de intervenţia poliţiei din comună pentru ca protopopul Florin Bonea şi noul preot paroh de la „Sfântul Nicolae” să poată părăsi biserica. Deşi reporterii Adevărul au încercat să obţină un punct de vedere din partea Mitropoliei, până la închiderea ediţiei purtătorul de cuvânt Adrian Ivan nu şi-a deschis telefonul mobil. De la Biroul de Presă al instituţiei ni s-a explicat că astăzi este duminică şi serviciile administrative ale Mitropoliei nu au program în weekend.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/ANUL 2009/august/biserica craiova/MVI_7045.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=center dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite