Craiova: Ştiinţa vrea arbitri străini cu Vaslui şi Urziceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Ştiinţa vrea arbitri străini cu Vaslui şi Urziceni
Craiova: Ştiinţa vrea arbitri străini cu Vaslui şi Urziceni

După greşelile de arbitraj care au defavorizat Universitatea în meciul de la Timişoara, oficialii olteni nu mai vor să audă de „oamenii în negru“ din ţară.

Conducerea grupării din Bănie va trimite astăzi o adresă către Comisia Centrală de Arbitri (CCA) prin care va solicita „fluieraşi“ străini la partidele cu FC Vaslui şi Unirea Urziceni, considerate importante de alb-albaştri. „Am vorbit aseară cu domnul Porumboiu, de la Vaslui, şi domnul Narcis Răducan, de la Urziceni, şi am căzut de acord ca atât meciurile din tur, din etapele 11, respectiv 12, dar şi cele din retur, să fie conduse de arbitri de afară. Chiar azi vom trimite adresa la CCA în care specificăm că vrem brigadă de Premier Class, în cel mai rău caz de categoria a doua“, a afirmat astăzi, pe site-ul clubului, directorul sportiv al Ştiinţei, Vlad Roşca.

Acesta l-a înţepat şi pe Vasile Avram, preşedintele CCA. „Cred că este timp suficient ca reprezentanţii Comisiei să găsească cea mai bună soluţie, să nu mai fie fel şi fel de scuze. Aşa cum a făcut domnul Vasile Avram aseară, când a spus că Universitatea nu a înştiinţat CCA cu privire la arbitrul Bordean, deşi am cerut schimbarea acestuia cu mai bine de 30 de ore înainte de joc. După ce a verificat la CCA, iar cei de acolo i-au confirmat, dar i-au spus că au uitat să-i aducă la cunoştinţă, şi-a cerut scuze şi a zis că va lua măsuri. Noi rămânem însă cu buza umflată şi fără puncte“, a mai spus Roşca.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite