Craiova: Neagoe face pe psihologul la Universitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Universităţii Craiova susţine că a vorbit cu fiecare jucător în parte pentru a-i face să înţeleagă faptul că numai prin evoluţiile lor pot readuce suporterii aproape de echipă.

Eugen Neagoe spune că alb-albaştrii au nevoie de sprijinul publicului, dar este conştient că aceştia îl pot obţine numai prin rezultate bune.

Primul meci al Ştiinţei pare şi cel mai important, miercuri, în sferturile Cupei României, cu CFR Cluj. Tocmai de aceea, Neagoe face apel la fani să vină în număr cât mai mare pe stadionul „Ion Oblemenco“, pentru a duce Universitatea în semifinale.

image



Nu este plăcut nici pentru ei nici pentru noi ca suporterii să nu fie alături de echipă. Ne dorim ca fanii să fie lângă echipă în aceste momente. La jocul cu CFR Cluj avem mare nevoie de aportul publicului. Sper să fie în număr cât mai mare şi să-i susţină pe băieţi, pentru că merită. Noi, oltenii, ne dorim foarte multe totdeauna, dar avem momente când nu ne iese aşa cum vrem noi. Fanii să fie siguri şi conştienţi de faptul că de asta muncim în fiecare zi, pentru a juca cât mai bine, pentru a obţine rezultatele cele mai bune. Am purtat discuţii şi cu Dina şi cu ceilalţi jucători şi sper să înţeleagă că, numai prin evoluţia lor, a echipei şi a rezultatului, putem să facem ca suporterii să fie alături de noi“, a spus Eugen Neagoe pe site-ul oficial al clubului.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite