Craiova: Fischoff, dorit la Universitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până să numească un nou antrenor, conducerea Ştiinţei s-a orientat spre încă un preparator fizic. Este vorba despre italianul Jonathan Fischoff, cu care oficialii olteni aşteaptă să aibă o discuţie faţă în faţă.

Acest lucru a fost confirmat aseară de noul director executiv al Universităţii Craiova, Dan Stălinescu. Fostul impresar a ţinut să infirme varianta numirii lui Roberto Landi pe banca tehnică a alb-albaştrilor, însă a recunoscut că s-a consultat cu italianul pentru a-i recomanda un preparator fizic. Aşa s-a ajuns la Jonathan Fischoff, care are şanse mari să devină colaboratorul lui Urbano Lega, cu care a mai lucrat şi la FC Naţional. „Fischoff este tot un preparator fizic, dar pe partea de recuperare a jucătorilor accidentaţi. Nu este deocamdată nimic bătut în cuie, aştept să avem o discuţie faţă în faţă“, a afirmat Stălinescu.

Acesta a mai menţionat că noul antrenor al Ştiinţei va fi anunţat „la momentul potrivit“. „Studiem mai multe variante, în special de antrenori români, şi vom anunţa decizia la momentul potrivit pentru echipă. Acum jucătorii sunt în vacanţă, iar antrenorii la fel“, a adăugat Stălinescu. Stoica şi compania se vor reuni duminică, iar până atunci ar trebui să se aleagă noul tehnician.
Aseară, Viorel Moldovan, una dintre variante, a precizat că Universitatea este un capitol închis pentru el.  

Cine este Fischoff?

Jonathan Fischoff este un italian de 37 de ani născut la Roma, dar stabilit de peste 15 ani în România, care ultima dată a activat la FCM Câmpina. Fost preparator fizic la AS Roma, echipă cu care a câştigat campionatul Italiei în 2000, cu Fabio Capello antrenor, Fischoff are o serie de cunoştinţe în fotbalul din Peninsulă şi nu numai, având intrare şi pe piaţa transferurilor din America de Sud. În plus, italianul deţine şi Licenţa PRO şi şi-a dat masteratul în medicină spotivă şi ortopedie.

Tarhat, doar monitorizat

Directorul executiv al Ştiinţei, Dan Stălinescu, a recunoscut interesul pentru atacantul echipei Ralbex Turcineşti, Adrian Tarhat. Recent promovat în Liga a III-a, vârful de 21 de ani este însă doar monitorizat de Universitatea. „A dat peste 50 de goluri în Liga a IV-a, e normal să cerem referinţe despre el. A rămas însă să-l urmărim şi în Liga a III-a, unde nivelul e cu totul altul. A fost monitorizat la meciul de baraj, el ştie asta şi vrea să arate că merită interesul nostru“, a precizat Stălinescu.

Este Fischoff omul potrivit pentru Ştiinţa? Discută cu redactorii ADS pe id-ul adevarulcraiova

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite