Craiova: Corneliu Stroe vede Universitatea favorită în faţa CFR-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Corneliu Stroe vede Universitatea favorită în faţa CFR-ului
Craiova: Corneliu Stroe vede Universitatea favorită în faţa CFR-ului

Preşedintele de onoare al Ştiinţei, Corneliu Andrei Stroe, este convins că partida cu CFR Cluj se va disputa pe stadionul Ion Oblemenco, nu la Severin, aşa cum ameninţă Adrian Mititelu. În plus, Stroe consideră că avantajul terenului propriu pentru Universitatea va avea o importanţă foarte mare pentru stabilirea învingătoarei.

Imediat cum a aflat că ardelenii vor fi adversarii alb-albaştrilor în drumul spre semifinalele competiţiei K. O., Corneliu Andrei Stroe şi-a dat seama că echipa craioveană a avut ghinion la tragerea la sorţi. „CFR Cluj este un adversar dificil, dar, ţinând cont că eram în a doua urnă valorică, nu puteam spera la o echipă facilă. Cred că ambele echipe pornesc cu şanse egale, iar avantajul terenului propriu va face din Universitatea o favorită în acest meci“, a spus Stroe.

Acesta nu concepe ca alb-albaştrii să evolueze în altă parte în afară de stadionul Ion Oblemenco. „Cu siguranţă, partida cu CFR Cluj se va disputa la Craiova. Din câte ştiu, arena de la Severin nu va fi gata până la finalul turului de campionat. Probabil din retur se pune problema ca Ştiinţa să joace acolo“, a încheiat preşedintele de onoare al oltenilor.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite