Un poliţist din Poiana Mare, prins în flagrant în timp ce primea mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un agent de poliţie din comuna doljeană Poiana Mare, a fost prins în flagrant în timp ce primea 200 de euro de la un bărbat, pentru a interveni pe lângă procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile într-un dosar în care bărbatul era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe.

Dănuţ Duţă a fost reţinut, iar astăzi va fi prezentat la Tribunalul Dolj cu propunerea de arestare preventivă. Agentul de poliţie este acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Prin în flagrant

Omul legii l-a aisgurat pe denuţător că a făcut toate demersurile pe lângă magistraţi, iar aceştia îi vor da o soluţie favorabilă în dosarul în care este cercetat. A fost prins în flagnat în timp ce primea suma de 200 de euro. Dănuţ Duţă a declarat că este nevinovat, iar totul nu este decât o înscenare. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite