Un doljean s-a răzbunat pe doi tineri, care l-au agresat. I-a lovit intenţionat cu maşina, iar unul dintre ei a murit, iar altul a ajuns la spital în stare gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii care circulau pe scuter au fost loviţi în plin
Tinerii care circulau pe scuter au fost loviţi în plin

Nelu Cosmin Stancovici, din comuna Unirea, a fost trimis în judecată la începutul acestui an pentru omor calificat, după ce a provocat intenţionat un accident de circulaţie în care şi-a pierdut viaţa o persoană şi alta a fost rănită grav, pentru a se răzbuna.

Nelu Cosmin Stancovici a fost pus sub acuzare de procurori pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat şi conducerea unui autoturism pe un drum public, fără a poseda permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.Tribunalul Dolj l-a condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor calificat. Doljeanul a fost nemulţumit de sentinţa dată şi a făcut recurs. Magsitraţii Curţii de Apel din Craiova i-au respins cererea.


În urma anchetei s-a stabilit că, Nelu Stancovici, în vârstă de 27 de ani, în timp ce conducea autoturismul  Volkswagen Golf, înmatriculat în Bulgaria, a lovit pe data de 14 noiembrie 2010 în plin un motoscuter pe care se aflau Mădălin Olteanu, de 20 de ani, din Craiova, şi Alexandru Pârvuţă, de 23 de ani, tot din Unirea. În urma accidentului tânărul de 20 de ani şi-a pierdut viaţa, iar celălalta a fost rănit grav. Nelu Cosmin Stancovici şi-a abandonat autoturismul în camp şi a fugit.

Tribunalul Dolj l-a obligat pe Nelu Cosmin Stancovici şi la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune materiale către Constantin şi Floarea Olteanu, aceştia urmând să primească şi câte 30.000 de euro cu titlu de daune morale.Nelu Cosmin Stancovici este nemulţumit de pedeapsa primită şi a făcut recurs la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite