Tudor Negoescu, sufletul care evadează prin poezie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când nu buchiseşte cifre la serviciu, în puţinele ore din noapte care îi rămân libere, creionează frânturi de realitate în versuri.

„Sunt carne roasă de talazul tău, artă,/la hotarul de est, în calea tristeţii,/o poartă spartă...”, îşi începe scriitorul Tudor Negoescu crezul despre înclinaţia sa. Nu ai spune, din căutătura timidă şi tremurul din voce, că îşi petrece ore bune din noapte încropind versuri, schimbând cuvinte din poezii scrise în nopţile anterioare.

„E o activitate care nu îţi aduce profituri, sunt foarte puţini scriitori care pot trăi astăzi din munca asta. Literatura e o supapă, e o evadare în altă lume, o lume care se inspiră însă tot din realitate”, ne povesteşte scriitorul.


Şi-a reîntâlnit peste ani mentorul


Deşi lucrează ca economist la Ford, nu a abandonat niciodată scriitura, frecventând şi acum cenaclurile literare craiovene, târgurile şi festivalurile de profil. Şansa a făcut ca, la unul dintre aceste evenimente, să-l reîntâlnească pe cel care i-a îndrumat paşii spre scriitură în anii liceului, profesorul Marian Barbu.

„Ani de zile, după ce m-am angajat la fabrica de automobile, nu am mai scris nimic. M-am luat cu problemele vieţii. Până când, în 1998, un coleg de serviciu, informatician dar şi scriitor, m-a întrebat dacă vreau să merg la un cenaclu condus de profesorul Barbu. Mi-am dat seama că este vorba despre omul ne-a apropiat de cuvânt. A fost o întâlnire emoţionantă şi de atunci mi-am reluat activitatea literară”, ne-a mărturisit craioveanul.


Are în plan publicare a două volume


După două volume publicate în 2001, respectiv 2003, primite bine de cercurile literare craiovene şi nu numai, scriitorul s-a oprit să se odihnească puţin. A trimis poezii către reviste de specialitate şi chiar a început să scrie critică literară, însă nu a mai publicat nicio carte. Tudor Negoescu şi-a propus ca materialul strâns până acum să fie publicat în două volume, unul de poezie şi altul de publicistică.

Cartea de versuri e în fază finală şi de fiecare dată când îmi arunc privirea peste acele poezii, mai schimb câte ceva. Sunt un perfecţionist. Mă întristează însă faptul că lumea nu mai este interesată de literatură”, a spus scriitorul. În plan mai sunt însă şi alte cărţi, provenite chiar din experienţa sa de angajat „cuminte”, care nu iese niciodată din tipare, dar care observă atent întâmplările de viaţă ce îi marchează existenţa şi le transpune în artă.

„Experienţele trăite la serviciu au fost extrem de interesante şi merită menţionate într-un volum. Sunt întâmplări care vor fi povestite şi, pentru cărţile pe care le am în gând, cred că am material bun”, ne-a spus Negoescu.



Data naşterii
24 martie 1958, Craiova, Dolj.
Studii
Facultatea de Ştiinţe Economice, Craiova.
Familie
Căsătorit, un copil

Ce-i place?
„Călătoriile în natură, dar mai ales în Munţii Apuseni, unde merge întotdeauna alături de prieteni, cu cortul. De câţiva ani a descoperit meleagurile de basm ale Deltei, unde revine de fiecare dată cu plăcere, în mijlocul comunităţii de lipoveni din Sfântu Gheorghe.“


Ce nu-i place?
„Mă deranjează vulgaritatea care ne-a năpădit după 1990 în toate mediile din societate şi lipsa de solidaritate a oamenilor. Se spune despre noi că suntem ospitalieri şi calzi, dar întâmplarea cu bătăuşul din trafic ne-a arătat că oamenii nu mai au reacţii, că nu îi mai interesează“, e de părere scriitorul.


Întrebări şi răspunsuri

Costă mult publicarea unei cărţi?
Evident că sunt cheltuieli destul de mari, mai ales că nu am beneficiat niciodată de sponsorizare. Am reuşit mereu să strâng banii necesari dar mereu au apărut alte necesităţi de acoperit.

Ce vă inspiră?
La început, poeziile mele erau abstracte, evitam să mă leg de realitate însă acum versurile sunt legate puţin şi de partea socială a vieţii. Fără să vrem, ne influenţează.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite