Craiova: Mircea Terheci este un gânditor care a traversat planeta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Mircea Terheci este un gânditor care a traversat planeta
Craiova: Mircea Terheci este un gânditor care a traversat planeta

Născut în strămutare, într-un bordei de lut în Bărăgan, a mers în viaţă pe urmele valorii, principiilor şi învăţăturii, ţinând mereu cartea la căpătâi.

Este plin de viaţă, învăţătură, cunoaştere şi cultură un dialog cu Mircea Terheci, un nume care a fost rostit la Universitatea Melbourne, la Institutul Regal de Tehnologie Melbourne şi Monash University. Sunt instituţii unde a predat Metalurgie, Tribologie, Metodologii de Investigaţie în Ştiinţa Materialelor, Doctrina Mântuirii în Ortodoxie sau Istoria Bisericii Timpurii. Acelaşi om era dat afară în 1989 de la Trustul Antrepriză Generală Construcţii Montaj Dolj, unde era şef de Mecanizare. Şi asta pentru că voia să plece din România, o ţară în care bunicul său, Emanoil Lăzărescu, declarat exploatator, era ucis cu ranga, în închisoare la Caransebeş. Mama sa, izgonită, a apucat drumul Bărăganului, unde cercetătorul avea să vadă lumina zilei.

„Am plecat de mână cu copiii“
Pe 24 ianuarie 1990 lua Orient Expressul spre Austria, unde îl aştepta soţia sa care părăsise România în ‘87. „Am plecat de mână cu copiii. Nu m-au lăsat să iau nimic“, îşi aminteşte Mircea Terheci. A stat 18 zile în lagărul ONU, ca refugiat special, după care a putut alege între SUA, Canada şi Australia. „Am ales Australia pentru că era departe şi m-am gândit că dacă vor încerca să mă caute vor avea şanse mici să-mi dea de urmă“, povesteşte scriitorul. În Australia trei ani a tăiat iarba prin curţile oamenilor şi a mers la cumpărături pentru bătrânii cu dizabilităţi. A făcut un curs de engleză tehnică, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie şi cu o bursă s-a înscris la doctorat la Institutul Regal de Tehnologie de la Melbourne.

Citeşte povestea pe larg a profesorului care a traversat planeta şi care a făcut carieră peste graniţă

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite