Temeri şi emoţii pentru familiile soldaţilor craioveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rudele militarilor din cadrul Batalioanelor „Scorpionii Negri“ şi „Scorpionii Roşii“, întorşi din misiunile în Afganistan şi Irak, povestesc cât de grea e aşteptarea. Drapelele de luptă ale ostaşilor au fost decorate luna aceasta de Ministrul Apărării Naţionale.

Scorpionii Negri şi Roşii din Craiova şi-au încheiat luna aceasta sarcinile în Afganistan şi Irak. Militarii nu vorbesc despre cele întâmplate acolo sau despre stările lor în timpul misiunii sau după. Însă familiile lor simt nevoia să împărtăşească temerile pe care le-au avut în perioada când cei apropiaţi se aflau pe câmpul de luptă. Cornelia Ţâru, de 51 de ani, din Lugoj, a avut ochii în lacrimi, când fiul său, Petru Daju, de 30 de ani, a defilat la ceremonia organizată şi cinstea lui şi a colegilor lui din cadrul Batalionului 26 Infanterie, la 17 august 2011, la Craiova.

Femeia ne-a mărturisit emoţiile pe care le-a trăit în cele şase luni cât fiul ei şi-a făcut datoria pe teatrul de operaţiuni. Mama soldatului ne-a povestit despre momentele groaznice pe care le-a trăit când a aflat că doi militari din Craiova au murit. „Ca mamă, am stat cu inima strânsă când au pierit cei doi militari. Dar am avut credinţă, ca să pot trece peste acest moment. M-am gândit că, orice s-ar întâmpla, soarta şi destinul nu ţi le schimbă nimeni. Am fost disperată. Şi acum am plâns când le-am auzit numele celor care au căzut la datorie“, ne-a mărturisit femeia. Cornelia Ţâru a spus că fiul său a ales să plece în misiune pentru a-şi face datoria, dar şi pentru bani. „Băiatul şi-a dorit să meargă în misiune, nu a fost obligat de nimeni. Dar pleacă cineva fără să se gândească la bani?
Nu cred“, a adăugat mama soldatului.

Nici pentru Ion Iacob, de 59 de ani, din Craiova, nu a fost uşor, când a aflat că doi colegi ai ginerelui său, aflat în misiune, încetaseră din viaţă. „Mi-a fost frică pentru el, mai ales atunci când s-a petrecut tragedia cu cei doi tineri de la Scorpionii Roşii. Dar asta e misiunea lor şi trebuie îndeplinită“, a spus, cu tărie, Ion Iacob, care ieri şi-a îmbrăţişat ginerele, Ionuţ Cerbu, de 33 de ani, întors din Afganistan. Discurs despre eroii din Afganistan La ceremonia militară de luna aceasta au fost prezenţi ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi viceprimarul Mărinică Dincă.

În cadrul manifestării, militarii au intonat Imnul Naţional, au defilat, după care ministrul Oprea a decorat trupele de soldaţi. Drapelele de luptă ale Batalionului 20 Infanterie „Scorpionii Negri“ şi Batalionului 26 Infanterie „Scorpionii Roşii“ au fost decorate cu Ordinul „Virtutea Militară“ în grad de Ofiţer, cu însemn de război, respectiv cu Ordinul Naţional „Pentru Merit“ în grad de Cavaler, cu însemn de război. Ministrul Apărării a ţinut un discurs în care a vorbit despre cei doi Scorpioni care şi-au pierdut viaţa în misiune, Cătălin Ionel Marinescu şi Laurenţiu Lixandru.

„Pierderea vieţilor acestor tineri excepţionali, care se aflau la începutul carierei lor în slujba patriei, ne arată că a fi militar nu este o simplă meserie, ci cea mai înaltă vocaţie pe care şi-o pot asuma doar oamenii curajoşi şi demni. Ne plecăm cu pioşenie fruntea în faţa memoriei, sacrificiului, şi asigurăm încă o dată familiile lor că amintirea lor va fi veşnic păstrată şi onorată de Armata Română, iar noi le vom fi întotdeauna alături, asigurându-le că vom simţi permanent grija lor“, a declarat ministrul Gabriel Oprea. „La final, simţim mândria misiunii îndeplinite şi vitejia înaintaşilor noştri. Nu am precupeţit niciun efort pentru îndeplinirea misiunii în unitate“, a mărturisit locotentul colonel Claudiu Sava Mihail, comandantul trupei din Afganistan a Batalionului 26 Infanterie.

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite