Craiova: Taraful Gighera doineşte dumnezeieşte

Un viorist, doi cobzari şi un acordeonist vor să învie vechile obiceiuri. Marin Sima, Marin Ghiră, Georgel Cadâr şi Vişan Chelu ar cânta cât e ziua de lungă, dacă n-ar fi munca pe câmp şi în gospodărie.

Rapsozii de la Gighera ne-au ieşit în cale la Centrul pentru Conservarea şi promovarea Culturii Tradiţionale Dolj. Terminaseră spectacolul susţinut în deschiderea expoziţiei foto-documentare despre comuna lor, alături de formaţia de dansuri “Crăiţele”, şi se instalaseră în studioul de înregistrări. Plini de viaţă şi cu poftă de cântat, cei patru interpreţi de folclor şi-au început povestea cu sufletul deschis. Nea Marin Sima, conducătorul tarafului, are 80 de ani. Când pune mâna pe vioară te-apucă dorul de bunicii de la ţară care doineau şi în arşiţa soarelui, cu sapa pe câmp.

Artişti amatori, cu muzica în sânge

Lângă nea Marin, în Taraful Gighera mai cântă cobzarii Marin Ghiră şi Georgel Cadâr şi acordeonistul Vişan Chelu. Toţi au învăţat tainele instrumentelor de la părinţi sau fraţi, când erau doar nişte ţânci. “Fratele meu, Constantin, a fost mult timp invitat la televiziune. Cânta cu Florea Cioacă”, îşi aminteşte Georgel Cadâr, acum pensioner, după o viaţă de muncă la Griviţa Roşie ca primitor-distribuitor. Marin Ghiră a fost zidar, Vişan Chelu, lăcătuş-mecanic la sistemul de irigaţii. Tătăl său lucre, pentru vestitul Marin Chisăr, fluiere, cimpoaie şi cavale. Nea Sima a lucrat ca om de serviciu la şcoala din comună, unde îi învăţa pe copii să cânte.

Rapsozi care iubesc vechi balade

În repertoriul tarafului se regăsesc doar melodii transmise de la o generaţie la alta, pe care le-au cules de la Costică Amza. “A fost cel mai bun viorist. Numai noi le mai cântăm”, spune bătrânul Sima care, pe vremuri, făcea parte dintr-un taraf cu 13 interpreţi, ce bătea ţara în lung şi-n lat. La Craiova s-a putut asculta cântecul lor şi-n celebrele localuri Minerva şi Periniţa. “Numai aplauze se auzeau. Acum nu mai e ce-a fost”, completează nea Marin, adăugând: “Ce n-aş da să ne mai întâlnim o dată cum am fost”.

Vor să reînvie obiceiurile satului de odinioară

“Când ieşeam duminica la horă n-aveam loc să cânt de lume, aşa multă se strângea pe mine”, povesteşte vioristul. Cine a apucat să-i asculte pe cei patru rapsozi nu uită cum te ung pe suflet balade precum “Doina Oltului”, “Copiliţă mârşăneancă” sau “Cine suie la Istiţă?” şi pe fiecare spunând: “De n-aş fi ştiut să cânt, aş fi-mbătrânit demult”. “Suntem până la Dumnezeu de fericiţi de când ne adunarăm laolaltă, de un an. Parcă-ntinerirăm”, glumeşte, la capătul poveştii, Marin Sima.