Craiova: Partida Ştiinţei de la Iaşi se va juca tot luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Partida Ştiinţei de la Iaşi se va juca tot luni
Craiova: Partida Ştiinţei de la Iaşi se va juca tot luni

Liga Profesionistă de Fotbal a respins astăzi solicitarea clubului ieşean care dorea ca întâlnirea cu Universitatea Craiova să se desfăşoare duminică, nu luni.

Conducerea lui Poli Iaşi a considerat nejustificată programarea meciului în prima zi a săptămânii următoare. „Nu înţeleg de ce partida a fost programat luni. Cei de la Craiova au solicitat ca meciul să se joace luni, pe motiv că au mulţi jucători la lotul naţional de tineret. Păi în această situaţie, toate echipele cu jucători la lot ar fi trebuit să joace luni. Sunt echipe care au componenţi la echipa naţională de seniori şi sunt programate să joace chiar sâmbătă“, a fost reacţia directorului economic al Politehnicii Iaşi, Vasile Dascălu.

Acesta nu a primit răspunsul aşteptat, Liga Profesionistă de Fotbal anunţând că partda se va disputa cum era prevăzut iniţial. „Am vorbit astăzi cu domnul Valentin Alexandru şi am fost înştiinţaţi că solicitarea noastră a fost respinsă. Din câte se pare, motivele acestei programări ţin de televizarea partidei“, a precizat Dascălu.

Pe de altă parte, astăzi s-a stabilit programul televizărilor întâlnirilor din Liga I:
Vineri
CS Pandurii Tg.Jiu - CFR Cluj, ora 20 Digi Sport
FC Braşov - FC Ceahlaul P.Neamţ, ora 21.30 GSP TV
Sâmbătă
FC Unirea Urziceni - FC Unirea A.Iulia, ora 17 GSP TV
FC Dinamo - FC Oţelul Galaţi, ora 19 GSP TV
Gloria Bistriţa - Internaţ. C.Argeş, ora 19.30 Netelevizat
Duminică
FC Rapid - SC Vaslui, ora 18 Digi Sport
CS GAZ Metan Mediaş - FC Steaua, ora 20 Antena 1
FC Timişoara – FC Astra Ploieşti, ora 21 GSP TV
Luni
FC Poli Iaşi - Universitatea Craiova, ora 20 Digi Sport

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite