Craiova: Ştiinţa remizelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Ştiinţa remizelor
Craiova: Ştiinţa remizelor

Din cele şapte meciuri amicale disputate de alb-albaştri în cadrul stagiului de pregătire din Austria, patru s-au încheiat cu rezultate de egalitate. Ultimul a fost şi cel mai spectaculos, Dorel Stoica şi compania remizând aseară, 4-4, cu nemţii de la Gr. Furth (2. Bundesliga).

Cantonamentul Universităţii Craiova a luat sfârşit, astăzi alb-albaştrii părăsind „ţara valsului“ pentru a reveni acasă. Stagiul a fost catalogat de către oficialii echipei drept unul reuşit, în care jucătorii au pus în practică ceea ce au învăţat la antrenamente. „Nu ne-au interesat rezultatele din amicale, ci jocul nostru. Iar acesta a decurs bine, aşa cum se dorea. Adversarii întâlniţi au fost de niveluri şi stiluri diferite, iar eu cred că băieţii s-au descurcat bine“, a spus Dan Stălinescu, directorul executiv al Ştiinţei, care a însoţit echipa în Austria.

Olteni cu poftă de gol

Universitatea a înregistrat o singură înfrângere, 0-1 cu Swindon Town, acesta fiind şi unicul test de verificare în care oltenii nu au înscris. În rest, cu excepţia partidei cu Lazio, Craiova a marcat cel puţin două goluri pe meci, semn că atacul a fost la datorie. Golgheterul echipei a rămas Mihai Dina, cu cinci reuşite, urmat de M. Costea (patru goluri), Fl. Costea, Baird şi Gogoşoiu, toţi cu câte o „dublă“. Restul de şase goluri, din cele 21 marcate de Ştiinţa în acest stagiu, au fost reuşite de Şoavă (din penalti), Ologu, Firţulescu, Bărboianu, V. Badea şi Prepeliţă.

Apărarea, punctul sensibil

Dacă atacul a fost la înălţime, nu acelaşi lucru se poate spune despre apărare. Universitatea a primit 13 goluri, fundaşii fiind de multe ori depăşiţi cu uşurinţă. E adevărat însă că primul unsprezece s-a tot schimbat, în defensivă fiind încercate fel de fel de formule, cu tinerii I. Popescu şi R. Barbu în prim-plan. Oltenii nu au ştiut nici să ţină de scor, fiind egalaţi mereu după ce au avut avantaj. Au condus pe Wacker cu 2-1, pe Wolfsburg II cu 2-0, pe Furth cu 3-1 şi 4-3, iar cu Notts County au avut 3-0 şi s-a terminat 3-2. „ Tinerii din echipă mai au de acumulat experienţă, mai au unele lucruri de învăţat“, a fost concluzia lui Stălinescu.
 
Rezultate
„U“ Craiova - Wacker Burghausen (Germania, liga a III-a) 2-2
„U“ Craiova - Zell am See (Austria, amatori) 9-1
„U“ Craiova - Notts County (Anglia, liga a IV-a) 3-2
„U“ Craiova - Swindon Town (Anglia, liga a III-a) 0-1
„U“ Craiova - VfL Wolfsburg II (Germania, liga a IV-a) 2-2
„U“ Craiova - Lazio Roma (Serie A) 1-1
„U“ Craiova - Gr. Furth (Germania, Liga a II-a) 4-4

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite