Craiova: Ştiinţa ţinteşte la Iaşi prima victorie de afară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Ştiinţa ţinteşte la Iaşi prima victorie de afară
Craiova: Ştiinţa ţinteşte la Iaşi prima victorie de afară

Universitatea Craiova şi-a propus să obţină diseară, în Moldova, primele puncte din deplasare, în acest sezon. Oltenii nu au mai câştigat în Copou de 24 de ani, însă în tot acest timp s-au disputat doar cinci partide.

Moldovenii s-au impus în patru dintre ele, una încheindu-se la egalitate. Diseară, Ştiinţa este pregătită să spargă gheaţa şi să se alăture celor cinci echipe care au acumulat zece puncte. „Tot lotul este valid, iar cei care au probleme sunt antrenorii, pentru că trebuie să aleagă un unsprezece câştigător. Avem 18 jucători mari şi tari şi toţi au şansa să fie titulari. Depinde doar de antrenori, de inspiraţia lor. Apoi de jucători, pentru că trebuie să dea totul pentru a câştiga. Victoria este vitală pentru noi. Trebuie să obţinem toate cele trei puncte şi să ne alăturăm plutonului cu zece puncte“, a precizat directorul executiv al Ştiinţei, Dan Stălinescu.
„Băieţii au programată o plimbare de dimineaţă, apoi odihnă, relaxare şi concentrare maximă la ora jocului“, a adăugat Stălinescu.  

Bădoi şi Mitchell, lăsaţi acasă

Pentru partida de astăzi, antrenorii Ungureanu şi Mogoşanu nu i-au convocat pe Mitchell, Bădoi şi Jackie Nicolae. Australianul s-a refăcut după accidentarea care l-a ţinut departe de gazon o jumătate de an, dar va intra în calculele tehnicienilor de la partida de sâmbătă, cu Rapid. Tot atunci este anunţat şi debutul la Ştiinţa al lui Vali Bădoi, care va avea ocazia să-şi înfrunte fosta echipă. 

La capitolul absenţe, la oaspeţi mai poate fi trecut numele accidentatului Dănănae, în timp ce de la gazde vor lipsi Pleşca, Tincu, Bîrlădeanu şi A. Buhuşi, trimişi la echipa a doua, în timp ce Pălimaru a fost împrumutat la Cetate Suceava.
Întâlnim o echipă valoroasă, cu un lot omogen, dar sunt convins că jucătorii noştri se vor impune“, a spus preşedintele ieşenilor, Sorin Boca, în timp ce antrenorul Petre Grigoraş a fost concis: „Nu avem o situaţie prea bună în clasament şi tocmai de aceea o victorie în faţa Craiovei este vitală“.

image


Partida Poli Iaşi - Universitatea Craiova va putea fi urmărită LIVETEXT şi FOTO pe www.adevarul.ro, de la ora 20.00.

Vezi imagini de la confruntarea din Copou dintre cele două echipe, de acum două sezoane

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite