Start la admiterea prin concurs. Primii supuşi emoţiilor, candidaţii de la Medicină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 700 de absolvenţi de liceu intră în luptă mâine pentru 270 de locuri fără plată la trei specializări de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova.

Examenul va începe la ora 10.00, iar cei care nu vor respecta programarea pentru intrarea în săli îşi pierd dreptul de a mai participa.  Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova dispune de 357 de locuri la forma fără plată, din care opt sunt rezervate candidaţilor de etnie romă.

În cadrul acestei instituţii de învăţământ funcţionează şapte specializări: Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Moaşe, Asistenţă Medicală Generală, Balneo-Fiziokinetoterapie şi Recuperare şi, în fine,Tehnică Dentară. Absolvenţii de liceu care s-au înscris la primele trei dintre aceste secţii, cu un total de 270 de locuri finanţate de la buget, vor trece prin emoţiile examenului mâine, înaintea celorlalţi. Intrarea în săli se face pe baza cărţii de identitate şi a legitimaţiei de concurs primite la înscriere.

Fiecare candidat trebuie să aibă un pix cu pastă de culoare neagră şi va primi la începutul probei un caiet cu subiecte, o pagină dublă autocopiantă, cu grila de completare a răspunsurilor, şi hârtie pentru ciorne. Examenul va dura trei ore, imediat ce se va încheia urmând să fie afişat şi baremul de corectare.

Duminică seara, la finalul zilei de înscriere, pe lista celor de la Medicină apăreau 485 de candidaţi, la Medicină Dentară figurau 74, iar la Farmacie 162. Pentru celelate specializări, admiterea are loc la 24 iulie, tot de la ora 10.00. În aceste cazuri, numărul celor înscrişi este mult mai mic.

Dacă la Asistenţă Medicală Generală sunt 95, la Tehnică Dentară 43, la Moaşe şi Balneo-Fiziokinetoterapie şi Recuperare sunt opt, respectiv 20. Concurs cu probă scrisă şi nu pe bază de dosar va fi susţinut şi la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii din Craiova. Aici, examenul se va desfăşura la 26 iulie, iar înscrieri se pot face până sâmbătă.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite