Craiova: Stălinescu anunţă jucători noi (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul executiv al Universităţii Craiova s-a declarat mulţumit de felul în care s-au prezentat jucătorii în primul stagiu de pregătire din Austria. Acesta a mai precizat că este posibil ca la echipă să mai apară nume noi.

Ştiinţa îşi încheie astăzi misiunea de la Kaprun, conducătorul delegaţiei oltene, Dan Stălinescu, precizând în această dimineaţă că pregătirea şi-a atins scopul.
„Pregătirea s-a făcut la fix şi, ce e mai important, jucătorii sunt sănătoşi tun. Doar Buşu a acuzat ceva probleme, iar Mitchell s-a pregătit separat. Eram puţin sceptic în privinţa lui Vali Badea, pentru că el se pregătise singur mult timp, dar nu a avut nicio problemă. S-a integrat foarte bine şi a arătat o bună capacitate de efort“, a precizat Stălinescu.
Acesta a mai menţionat că antrenorul Daniel Mogoşanu a arătat în acest prim stagiu de pregătire că este un mare câştig pentru echipă.

„Poate va apărea încă un jucător“

Dan Stălinescu a anunţat şi programul echipei după sosirea din Austria. „Urmează acum o vacanţă de două zile, după care vom reveni aici în Austria, pentru partidele de verificare. Vor fi opt meciuri amicale într-o perioadă relativ scurtă şi de aceea şi în al doilea cantonament vor merge toţi cei care au fost aici, plus căpitanul Dorel Stoica. Poate va apărea încă un jucător, vom vedea asta până duminică“, a afirmat Stălinescu conform site-ul oficial al clubului.

„Dorim ca fiecare component al lotului să joace cel puţin în patru jocuri. Am vorbit cu Luigi şi a spus că este foarte mulţumit de echipă. A menţionat că, în acest moment, jucătorii sunt la 85 - 90 la sută din potenţialul lor. A mai spus ceva important, că niciodată un jucător nu trebuie să treacă de 95 la sută, riscă să nu reziste prea mult la capacitate maximă şi să aibă o cădere bruscă. Am mai spus-o şi mă repet, cred că preparatorii sunt două achiziţii foarte bune pentru Universitatea Craiova“, a adăugat directorul executiv al Ştiinţei.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite