Solomon, suspendat din funcţie. Dincă şi Sas intră iar în cursa pentru interimat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antonie Solomon in momentul arestarii
Antonie Solomon in momentul arestarii

Antonie Solomon a fost din nou suspendat din funcţia de primar al Craiovei, după ce magistraţii au decis în urmă cu o săptămînă prelungirea mandatului de arestare ce expira la data de 29 martie cu încă 60 de zile. Consilierii locali sunt obligaţii să se întrunească iar pentru a delega un viceprimar care să-i preia atribuţiile lui Solomon.

Prefectul de Dolj, Eugen Georgescu, a primit ieri decizia magistraţilor de la Piteşti semnând ordinul de suspendare al lui Antonie Solomon începând cu data de 29 martie. „În jur de ora 17 a ajuns decizia la prefectură. Am semnat-o şi am trimis-o mai departe Primăriei Craiova şi Penitenciarului Colibaşi după cum spune legea“, a declarat Eugen Georgescu. Acesta a mai spus că prin prelungirea suspendării pe toată perioada de arest, nu va mai fi nevoie să emită alt ordin.

Aleşii locali se vor întruni zilele următoare pentru a decide care dintre cei doi viceprimari, Mărinică Dincă sau Teodor Sas, vor prelua atribuţiile primarului până la ieşirea acestuia din arest. Aceeaşi procedură s-a consumat în urmă cu două săptămâni, atunci când aleşii au decis ca Mărinică Dincă să preia frâile primăriei. Până la şedinţa extraordinară a consilieriilor Bănie nu are primar delegat.


Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite