Solomon le-a cerut judecătorilor să-l lase patru zile la Leamna ca să-şi cunune fiul în biserica ctitorită de el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi procesul lui Solomon a fost amânat pentru data de 23 iunie, primarul are şanse mari să primească o permisie de două zile pentru a ieşi din oraş. Edilul a cerut patru zile fără interdicţie în jurul datei de 11 iunie, atunci când este planificată nunta fiului său Iulian, însă Parchetul a fost de acord doar cu două zile.

Procesul în care primarul fără drept de a-şi exercita funcţia, Antonie Solomon, este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă a fost amânat din nou pentru data de 23 iunie, pentru că avocatul lui Cornel Penescu avea procese la Piteşti.

Noutatea de astăzi este faptul că avocaţii primarului au solicitat judecătorilor să îi permită primarului să plece din localitate între 10 şi 13 iunie. Pe 11 iunie este planificată cununia religioasă a singurului său fiu Iulian, ceremonia urmând să aibă loc în localitatea Leamna, sat aflat la 7 kilometri de oraş, în biserica ctitorită de Antonie Solomon.

Biserica din satul doljean Leamna

image

Deşi judecătorii au decis că se vor pronunţa abia luni, procurorii Parchetului, prezenţi la proces, au spus că sunt de acord doar cu două zile de permisie: 10-11 iunie. Decizia de luni a judecătorilor ar putea fi doar o formalitate, având în vedere că şi Parchetul a fost de acord parţial cu solicitarea edilului.

Cununia religioasa a lui Iulian şi Gloriei, planificată pentru 11 iunie, urmează să aibă loc în singura biserică din satul limitrof Băniei, aşezământ religios construit în urmă cu câiva ani, în mare parte din banii donaţi de primarul Antonie Solomon. La aceeaşi biserică, preotul a susţinut în martie 2009 o slujbă pentru eliberarea din arest a edilului care tocmai primise primele 29 de zile de arest.

Iulian şi Gloria s-au cununat civil toamna trecută, la sediul primăriei Craiova. Nunta era planificată pentru vara anului trecut, însă arestarea edilul le-a dat peste cap planurile, data fiind decalată pentru 2011.

Iulian şi Glorina, la cununia civilă

image

Slujba religioasă din 11 iunie va fi precedată de o petrecere la care sunt aşteptaţi peste 400 de invitaţi, apropiaţi ai cuplului, dar şi ai primarului: oameni de afaceri, funcţionari din primărie şi alte cunoştinţe. Petrecerea va avea loc la restaurantul Hanul Doctorului.

Solomon a fost reţinut la 2 martie 2009 de procurorii DNA Piteşti, fiind acuzat că luare de mită şi fals intelectual. Se presupune că edilul a primit şpagă 50.000 de euro de la omul de afaceri, Cornel Penescu, pentru a-i elibera autorizaţia de construcţie a hypermarket-ului PIC de la Craiova. Solomon a fost eliberat din arest în septembrie 2010, fiindu-i interzis să îşi exercite funcţia de primar şi să părăseacă Bănia. Procesul său a fost amânat de nenumărate ori.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite