Silviu Lung junior, noul pariu al lui Răzvan Lucescu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul îl pregăteşte ca titular în preliminariile pentru Euro 2012 pe portarul Craiovei. Silviu Lung senior, fostul component al Craiovei Maxima şi al naţionalei, crede că fiul său va ajunge un fotbalist mai bun decât el.

Răzvan Lucescu i-a convocat la naţională pe Bogdan Lobonţ (AS Roma), Costel Pantilimon (Timişoara) şi Silviu Lung junior (Universitatea Craiova), dar e decis în privinţa portarului titular cu care va aborda campania de calificare la Euro. În meciurile amicale cu Ucraina, Macedonia şi Honduras, selecţionerul României vrea să-l maturizeze pe portarul Universităţii Craiova pentru duelurile din grupă.

Cu Dani Coman mai mereu accidentat, Lucescu junior a mizat iniţial pe Pantilimon de la Timişoara. Însă portarul de 2,03 metri şi‑a pierdut postul de titular în Banat şi, astfel, Lucescu junior a căutat altă soluţie. Cum nici Lobonţ nu a mai evoluat la AS Roma mai bine de un an, Silviu Lung junior a devenit astfel omul numărul 1 pentru viitorul naţionalei în viziunea selecţionerului.

Titular în 29 de meciuri în campionatul abia încheiat, Silviu Lung junior intrase în vederile lui Răzvan Lucescu încă din toamna trecută. Dar după înfrângerea catastrofală a naţionalei U21 în Letonia, 1-5, la care portarul oltean a fost părtaş, selec­ţio­nerul tineretului, Emil Săndoi, nu l-a mai folosit la următorul meci.

Tânărul jucător n-a primit bine această decizie şi a reacţionat nervos în autocar, spunând că se gândeşte să nu mai vină la naţională. Aflând de acest lucru, Răzvan Lucescu a intervenit imediat, discutând telefonic cu tatăl portarului, Silviu Lung senior, care şi-a muştruluit serios fiul, dar nu l-a mai convocat apoi la meciurile naţionalei mari.

Lung senior: „Nu iese în cluburi"

Fostul portar al naţionalei, Silviu Lung crede că fiul său îl va depăşi în performanţe, mai ales că acesta duce o viaţă calculată din punct de vedere sportiv.

„Eu îi las pe alţii să vorbească de fiul meu, dar ce pot să spun că e mai bun decât cum eram eu la 20 de ani. A făcut un pas important în cariera lui prin selecţia la naţională. E un băiat serios, care munceşte. Este calculat în viaţa personală. Nu iese niciodată în cluburi şi nu ascultă manele", spune Lung senior.

image

Familie de trei portari!

Silviu Lung jr este cel de-al treilea membru al familiei care a ajuns la naţională şi care a evoluat la Universitatea Craiova. Primul portar din familia Lung şi cel mai celebru este Silviu senior, care a jucat 77 de partide la prima reprezentativă, obţinând patru titluri şi patru Cupe ale României: trei cu Craiova şi una cu Steaua, iar în 1984 a fost desemnat cel mai bun fotbalist al anului.

Tibi Lung are şi el 70 de meciuri în Liga I, dar nu a bifat decât o selecţie la naţională, cu Victor Piţurcă antrenor, iar acum a venit şi rândul lui Lung junior să fie chemat printre tricolori.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite