Seară Beethoven la Filarmonica Oltenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Eroica“ se va face auzită în interpretarea orchestrei simfonicei şi a pianistului Daniel Goiţi. Capitolul Beethoven se scrie în cadrul Festivalului Craiova Muzicală, eveniment care a debutat pe 13 noiembrie.

Melomanii vor putea asculta astă-seară, de la ora 19.00, la Filarmonica Oltenia din Craiova, Concertul nr.1 în Do major pentru pian şi orchestră, o creaţie din 1798 a lui Ludwig van Beethoven, despre care se spune că a fost interpretată chiar de marele compozitor în vremea turneelor sale prin Germania. Orchestra simfonică a Filarmonicii Oltenia va deschide concertul într-o atmosferă încărcată de sensibilitate, ale cărei dimensiuni devin nebănuit de mari în interpretarea pianistului Daniel Goiţi şi sub bagheta dirijorului Radu Popa. Punctul culminant va fi Simfonia „Eroica“, o capodoperă ce copleşeşte de fiecare auditoriul prin forţa mesajului său, un elogiu adus libertăţii, demnităţii şi nobleţei, un imn închinat eroului fără nume care lasă urme în conştiinţele vii.

Arta dirijatului, aprofundată din învăţăturile lui Karajan

Dirijor permanent al Orchestrelor simfonice ale Filarmonicilor „Oltenia“ şi „Banatul“, Radu Popa poate spune mereu povestea unui arte învăţate de la mari muzicieni. Şansa l-a adus aproape de marele dirijor, Erich Bergel, discipol al lui Herbert von Karajan. Radu Popa părăseşte uneroi repertoriul universal, regăsindu-se în creaţia muzicală contemporană. Nu puţine sunt prezenţele sale în concerte ce promovează muzica nouă. De altfel, în 1990, înfiinţa un ansamblu cameral, „Pro contemporania“, pe care l-a condus opt ani la rând.

Viziunea unui bănăţean, format în şcolile berlineză şi clujeană


Muzicianul Daniel Goiţi ieşea în ’90 de pe băncile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca, iar patru ani mai târziu era absolventul Înalta Şcoală de Arte de la Berlin, unde studiase cu profesorul Georg Sava. Numele său este legat de numeroase premii I, unul dintre acestea fiind obţinut în cadrul renumitului Festival şi Concurs Internaţional „George Enescu“, unde i-a fost înmânat şi titlul de laureat. Daniel Goiţi este astăzi şeful catedrei de pian-orgă, de la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Academiei „Gheorghe Dima“.
 

  Program:
            Concertul nr. 1 în Do major pentru pian şi orchestră, op. 15
        - Allegro con brio
        - Largo
        - Rondo. Allegro scherzando

Simfonia a III-a în Mi bemol major, op. 55, “Eroica”  
- Allegro con brio

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite