Craiova: „Scorpionii roşii“ au defilat spre frontul din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militarii care vor acţiona în Afganistan în perioada februarie - iulie au organizat, alături de familie şi colegi, o manifestare cu prilejul plecării în misiune.

Evenimentul a avut loc astăzi, începând cu ora 11.00, în cazarma Batalionului 26 Infanterie Neagoe Basarab din Craiova. În cadrul ceremoniei s-a
executat apelul solemn, au fost comemoraţi militarii batalionului căzuţi la datorie în teatrele de operaţii şi în misiuni de instruire, iar militarii au defilat pentru cei prezenţi, înainte de a se îmbarca pentru lungul drum spre Afganistan. La eveniment au participat familiile militarilor, colegii acestora, dar şi reprezentanţi din conducerea Ministerului Apărării Naţionale. Acestora li s-au alăturat veterani de război, militari în activitate şi în rezervă, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Oltenii vor petrece şase luni, în perioada februarie - iulie, în cadrul misiunii ISAF (Forţa Internaţională de Asistenţă de Securitate) şi îi vor înlocui pe infanteriştii din Batalionul 812 Şoimii Carpaţilor din Bistriţa. Militarii Batalionului 26 Infanterie Neagoe Basarab din Craiova au o vastă experienţă în misiuni internaţionale. Precedenta plecare a acestora a avut loc în anul 2009, când peste 300 de „scorpioni“ au stat timp de şase luni în Irak, într-o misiune de menţinere a păcii.

La sfârşitul anului trecut, peste 600 de militari români, printre care şi 16 femei, din cadrul Batalionul 20 Infanterie Scorpionii Negri Craiova au plecat în Afganistan.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite