SIMULARE VIDEO Vezi cum va arăta cel mai valoros palat din Oltenia, deţinut de cel mai bogat om din România interbelică, iluminat artistic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de modernizare şi restaurare ale celui mai valoros palat din Oltenia, actualul sediu la Muzeului de Artă Craiova, prevăd şi realizarea unui iluminat artistic care să pună în valoare arhitectura clădiri.

Iluminatul artistic va fi realizat după ce muncitorii vor finaliza lucrările în valoare de aproximativ şapte milioane de euro, sumă din care peste 60 la sută din bani sunt obţinuti din fonduri europene. Lucrările au fost demarate toamna trecută, constructorul atacând toate fronturile de lucru pentru a reuşi să termine proiectul în 24 de luni.

Iluminatul artistic va fi realizat pe mai multe culori, becurile amplasate pe faţa clădirii urmând să se aprindă treptat de la bază până pe acoperiş. Până şi tabla de zinc de pe acoperiş va fi pus în valoare cu ajutorul becurilor, ornamentele arhitecturale exterioare având parte de acelaşi tratament.

CLICK AICI PENTRU A DOWNLOADA PREZENTAREA ILUMINATULUI ARTISTIC INEDIT

image

Cea mai grea misiune a constructorilor este restaurarea ornamentelor şi stucaturilor. „Este o muncă meticuloasă de care se ocupă o echipă de 20 de oameni. Unele le restaurăm aici, dar altele sunt trimise la Bucureşti unde avem o echipă de artişti plastici“, a explicat Gheorghe Dincă, şeful firmei care se ocupă de modernizare. Meşterii vor folosi la finisaje foiţă de aur, mătase de Lyon, parchet de stejar, aşa cum s-a folosit iniţial la construcţia clădirii.

image

Considerat cel mai scump palat din Oltenia, imobilul a fost ridicat între 1900 şi 1907 şi a aparţinut celui mai bogat om din România interbelică, Jean Mihail. „Pe lângă valoarea arhitecturii, vorbim şi de o valoare istorică. Clădirea i-a găzduit pe regii Carol I, Ferdinand şi Mihai, dar şi pe Iosif Tito“, spune şeful CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Click pe oricare dintre poze pentru a vedea FOTOGALERIE de la lucrări:

image
image

Citeşte şi:

FOTOGALERIE Cel mai valoros palat din Oltenia este modernizat cu şapte milioane de euro. Meşterii folosesc foiţă de aur şi mătase de Lyon

Carte poştală ilustrând palatul din Craiova în perioada interbelică

image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite