Craiova: Cuplaj voleibalistic în Bănie. SCM dă piept cu Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Cuplaj voleibalistic în Bănie. SCM dă piept cu Dinamo
Craiova: Cuplaj voleibalistic în Bănie. SCM dă piept cu Dinamo

Echipele de volei ale SCM „U“ Craiova vor juca astăzi, pe teren propriu, în etapa a 4-a a Diviziei A.

Fetele vor intra primele pe parchetul Săli Sporturilor „Ion Constantinescu“, de la ora 15.00 craiovencele urmând să întâlnească echipa Universitatea Cluj. Voleibalistele vin după un eşec la limită pe terenul Ştiinţei Bacău, moldovencele câştigând cu 3-2 (-22, 21, -25, 25, 8), şi vizează victoria, chiar dacă au rămas fără antrenorul Petrică Stancu, demis de la SCM „U“ pentru comportament neadecvat asupra jucătoarelor.

Băieţii se bat cu „câinii“

De la ora 17.00, în arenă vor intra băieţii, care vor da piept cu marea rivală Dinamo. Voleibaliştii pregătiţi de Dănuţ Pascu au fost învinşi etapa trecută cu 3-0, la Piatra Neamţ, dar un meci cu dinamoviştii este întotdeauna special. „Rivalitatea este mare, indiferent de sport. Vom încerca să ne mobilizăm pentru a obţine victoria“, a precizat Pascu.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite