Craiova: SCM „U“ are meci greu în Ardeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de baschet masculin a SCM „U“ Craiova va întâlni astăzi, în deplasare, de la ora 19.00, pe BCM Târgu Mureş, în runda a 10-a a Diviziei A.

Oltenii vin după un eşec pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti şi spun că vor să se revanşeze printr-un joc bun în Ardeal. „După meciul cu Dinamo nu avem altceva de făcut decât să ne revanşăm faţă de suporterii nostri. Trebuie să ştergem cât mai rapid din memorie slaba evoluţie din jocul de pe propriul teren cu Dinamo. Prima ocazie este la Târgu Mureş, unde jucătorii trebuie să demonstreze că merită încrederea care li s-a acordat“, a afirmat antrenorul echipei din Bănie, Marius Toma.

image



„Avem o săptămână cu două partide importante, aceasta de la Târgu Mureş şi cea de sâmbătă, de pe propriul teren, cu CSU Braşov. Sper să ne fi învăţat lecţia în jocul cu Dinamo şi să demonstrăm că suntem o echipă care are ceva de spus în prima ligă a baschetului masculin românesc“, a adăugat Toma.

SCM „U“ Craiova ocupă penultimul în clasament, cu zece puncte, în timp ce gazdele au cu un punct mai mult.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite