S-au născut în prima zi din 2011
0Şapte copii, trei băieţi şi patru fete, s-au născut pe 1 ianuarie 2011 la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova.
Pe 31 decembrie 2010, şase mame au născut la spitalul craiovean, trei băieţi şi trei fete venind pe lume în ultima zi a anului. Aceştia s-au născut pe cale naturală, unul dintre nou-născuţi fiind prematur. Medicii au avut o noapte de Anul Nou liniştită, ultimul născut din 2010 venind pe lume la 16.40, iar primul din 2011 imediat după prânz, la ora 12.45.
.
Prima care venit pe lume în Bănie a fost o fetiţă de 2.660 de grame şi 47 de centimetri. Patru dintre naşterile din noul an au fost naturale, la celelalte trei fiind nevoie de intervenţie chirugicală. Doi dintre micuţi le-au făcut o surpriză părinţilor, născându-se prematur.