Craiova: Portret/ Roxana Deca, un muzeograf al prezentului

Craiova: Portret/ Roxana Deca, un muzeograf al prezentului

Mereu atentă la detaliile care-i conving pe oameni să treacă pragurile muzeelor, încearcă să acumuleze exact informaţia de care ei au nevoie ca să revină.

A început cu una dintre mărturisirile ce ţi se lipsesc şi de ureche, şi de suflet: „Pe mine să mă ţii la vatră“. Acest gen de afirmaţii nu le poţi uita. Nici pe ele, nici pe cel care le-a rostit. Cum e de simplă şi categorică propoziţia, aşa este şi Roxana Deca, muzeograf de 12 ani la Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei. A fost nevoie de-o cană cu cafea, pe o bancă în bucăţica de rai din jurul Casei Băniei pentru ca o discuţie despre te miri ce să capete încet-încet conturul unui dialog despre viaţă, lucruri, oameni, fapte, profesie.
Îi place rock-ul de când se ştie şi în acelaşi timp ar bate zile în şir drumurile satelor, să stea de vorbă-n poartă cu oamenii locului şi să depene cu ei amintiri despre cum erau plaiurile acelea şi ţăranii odinioară.
Înaintea Facultăţii de Litere a fost studentă la Fizică. Trei ani. Suficient să îşi dea seama că nu va excela în domeniu şi să renunţe.

Femeie. Feminism. Feminitate

La trei ani de la intrarea în muzeu s-a înscris la doctorat, la Institutul de Etnografie şi Folclor Constantin Brăiloiu, unde sfătuitor şi coordonator i-a fost academicianul Sabina Ispas. A pornit în creionarea temei din contextul în care se găsea la acel moment. I s-a părut a fi în trend şi a numit-o „Femeie. Feminism. Feminitate. Criterii pentru o etnologie a echilibrului în societatea tradiţională românească“. Cu nasul printre cărţi s-a înţeles mai bine pe sine. „Nu sunt nici pe departe o feministă. Pe mine să mă ţii la vatră“, se confesează muzeografa care gestionează colecţia de port popular. Face fiecărui obiect în parte o fişă, un fel de buletin de identitate  şi vine cu propuneri de clasare a obiectelor în tezaur.

Omul de ţară e pe sufletul Roxanei

N-a ajuns să experimenteze străinătatea de când este la muzeu, cum îi spunea tatăl ei, Gheorghe Iordache, când încerca să-i aducă argumente pentru a se orienta către această profesie. Apreciat autor, tatăl ei a publicat cele patru volume premiate de Academia Română, „Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul României“. Roxana a simţit în schimb deschiderea de care îi vorbea părintele ei, către oameni de cea mai bună calitate umană. I-a plăcut să le afle obiceiurile, să le înţeleagă vorba, portul, viziunile asupra ce va să vină. Iar atunci când a ajuns în Phoenix, Arizona, i-a urmărit atent pe oameni şi s-a lăsat fascinată de libertatea cu care se manifestă unii faţă de alţii.
Cercetarea în teren îi este mereu sursă de inspiraţie pentru munca în secţie, îi dezvăluie noi forme de comunicare cu persoanele care vizitează Casa Băniei. Dar mai ales cu copiii, a căror curiozitate o adoră. „Noi muzeografii trebuie să deschidem calea dialogului cu vizitatorii şi să venim de fiecare dată cu alte informaţii, ca ei să nu aibă senzaţia că au aflat totul şi nu mai are niciun rost să se reîntoarcă. Universul unui muzeu îl descoperi înţelegând rostul fiecărui obiect care-l alcătuieşte, iar pentru asta trebuie să revii“, încheie Roxana Deca, un muzeograf al prezentului.