Craiova: Renta viageră se lasă aşteptată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doljenii care au făcut toate demersurile pentru a primi renta viageră pe anul trecut îşi vor primi banii la sfârşitul lunii sau la începutul lui iulie.

Mai mulţi craioveni ne-au sesizat de faptul că nu şi-au primit renta viageră pe 2008, deşi au depus toate actele de care era nevoie pentru a beneficia de bani. Oamenii susţin că din cauza amânării plăţilor, au apărut zvonuri cum că din acest an banii nu vor mai fi trimişi de autorităţile centrale prin mandat poştal, ci vor fi daţi prin primării. „Anul trecut am primit banii în această perioadă şi acum nu mai vin. Nu înţelegem ce se întâmplă pentru că noi suntem în regulă cu toate actele”, ne-a spus Elena Şerban, o craioveancă nemulţumită de întârzierea autorităţilor. Femeia ne-a mai spus că sunt mulţi fermieri în această situaţie, iar aceştia nu înţeleg de ce, deşi toată lumea a depus actele în acelaşi timp, sunt oameni care iau banii cu două luni înaintea celorlalţi.

Banii vin la sfârşitul lunii

Autorităţile recunosc faptul că plata pentru terenurile date în arendă sau vândute a întârziat în acest an, însă spun că doar o parte din doljeni nu şi-au primit banii. „Noi întocmim actele, dar banii vin prin mandat poştal de la Bucureşti. Oamenii sunt supăraţi că nu au venit banii la toţi în acelaşi timp dar e vorba de mii de persoane. Vă daţi seama că e imposibil să primească toţi în acelaşi timp”,a spus Ani Motoi, şef Birou Rentă Viageră la Dolj. Potrivit acesteia, banii ar trebui să ajungă până la sfârşitul lunii sau cel târziu la începutul lui iulie. Fiecare doljean care şi-a dat terenul agricol în arendă va primi 50 de euro la hectar pe an şi pentru terenurile vândute se vor acorda 100 euro la hectar pentru tot restul vieţii. Suma se calculează începând de la data semnării contractului de arendă sau a celui de vânzare-cumpărare.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite